Echipele masculine de baschet „U18” şi, respectiv, „U16” ale CSM Ploieşti au evoluat, la finalul săptămânii trecute, în cadrul turneelor de recalificare.
Juniorii „sub 18 ani”, pregătiţi de Cornel Alecu, s-au impus, pe teren propriu, cu 70-66, în faţa celor de la Laguna Bucureşti, adjudecându-şi a doua victorie din tot atâtea partide. Etapa viitoare, ploieştenii vor evolua în deplasare în compania formaţiei ACS Flame Ilfov Bucureşti.
În schimb, colegii mai mici, de la categoria „sub 16 ani”, au cedat, scor 31-64, pe terenul celor de la U Mobitelco 2 Cluj Napoca şi, după două etape, au un bilanţ de o victorie şi o înfrângere. La finalul săptămânii, echipa pregătită de Titi Mircea va primi, în „Olimpia”, vizita grupării CSS Sighetu Marmaţiei.
Leave a Reply