Handbaliştii de la CSM Ploieşti vor susţine, mâine, primul meci oficial din 2016, ei urmând să închidă sferturile de finală ale Cupei României o dată cu disputa de la Chiajna, cu Steaua Bucureşti. Partida este programată la ora 17.30 şi va da ultima calificată în turneul final al competiţiei „KO”, după ce Dunărea Călăraşi (32-29 cu Dinamo), HC Dobrogea Sud Constanţa (34-30 la HC Odorhei) şi CSM Bucureşti (31-30, după lovituri de departajare, cu HC Adrian Petrea Reşiţa), şi-au asigurat deja prezenţa în careul de aşi al Cupei României.
„Mergem la Chiajna să încercăm o surpriză, pentru că, aşa cum s-a văzut în primele meciuri din aceste sferturi de finală, cupa rămâne competiţia surprizelor: Călăraşiul a scos-o pe Dinamo, Constanţa a bătut la Odorhei, iar Adrian Petrea a fost aproape să elimine CSM-ul. Steaua porneşte favorită cu noi, prin prisma locului din clasament şi a rezultatelor pe care le-am avut în meciurile directe în campionat, dar cred că dacă vom fi disciplinaţi tactic şi vom elimina greşelile, repetând jocul bun din amicalul cu CSM sau prima repriză a celui de-al doilea test de la Constanţa, putem să-i surprindem”, spune directorul tehnic al echipei noastre, Ion Nicolae.
Staff-ul tehnic nu se poate baza mâine pe Răzvan Farcaş, care este accidentat, şi nu îl ia în calcul pe Dorin Dragnea, suspendat de club din motive disciplinare. În schimb, va reintra Emilian Turcu, refăcut după accidentarea la genunchi din cauza căreia nu a evoluat în amicalele din această iarnă.
Partida de mâine seară, de la Chiajna, va începe la ora 17.30, va fi arbitrată de Claudiu Gorina şi Florin Melencu (ambii din Dolj) şi îl va avea drept observator pe Doru Stamatoiu (Râmnicu Vâlcea).
Pentru băieţi, meciul de mâine este primul dintr-o serie de trei deplasări consecutive, ei urmând să joace, în campionat, joi, de la ora 18.00, la Potaissa Turda, şi lunea viitoare, de la ora 19.30, la Minaur Baia Mare.
Leave a Reply