Handbaliştii de la CSM Ploieşti au disputat, ieri şi astăzi, două meciuri de verificare pe terenul liderului autoritar al Seriei A a Diviziei A, HC Dobrogea Sud Constanţa, pierzând de fiecare dată după meciuri cu goluri multe. A fost 35-25 (18-9), ieri, şi 39-35 (15-20), astăzi, pentru echipa gazdă, grupare ce combate în eşalonul secund din cauza problemelor financiare din finalul sezonului trecut, dar se bazează pe un lot cu care, cu siguranţă, s-ar lupta pentru titlul de campioană a României. Românii Rudi Stănescu, Buricea, Săulescu, Enescu şi străinii Angelovski, Rakcevic sau Vujadinovic alcătuiesc o echipă extrem de valoroasă, fapt care s-a văzut şi în cele două jocuri cu CSM Ploieşti, în care le-au lipsit alţi doi jucători de mare calitate: Laurenţiu Toma, convocat la „naţionala” României, şi sârbul Dalibor Cutura, prezent cu Serbia, din postura de team manager, la Campionatul European. Şi în tabăra noastră au fost două absenţe notabile, conducătorul de joc Emilian Turcu şi pivotul Răzvan Farcaş nefăcând deplasarea la Constanţa din cauza unor accidentări.
„Am întâlnit o echipă redutabilă, care ar fi în primele trei-patru în Liga Naţională, la ce jucători are. În primul meci am început greoi, nu ne-am găsit ritmul şi am avut probleme, deranjant fiind şi că am avut parte de doi arbitri tineri care nu au înţeles că este vorba despre un simplu meci amical. Astăzi, am jucat foarte bine în prima repriză, dovadă că am şi condus la pauză la cinci goluri, dar iarăşi am avut ceva probleme cu arbitrii, care ne-au lăsat în patru oameni de câmp şi le-au permis adversarilor să revină în meci. În condiţiile acestea, am rulat tot lotul pe care l-am avut la dispoziţie, pentru că, până la urmă, important era să facem două repetiţii bune pentru partidele oficiale ce vor veni”, spune directorul tehnic al echipei noastre, Ion Nicolae.
Pentru CSM Ploieşti au evoluat toţi jucătorii care au făcut deplasarea, în afara accidentaţilor Turcu şi R. Farcaş rămânând acasă şi Bogdan Năstase, care încă nu se antrenează la capacitate maximă după operaţia la genunchi suferită anul trecut.
Pentru elevii lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu urmează, marţi, de la ora 13.00, un amical în Sala Sporturilor „Olimpia” cu CSM Bucureşti, cu condiţia ca băieţii să poată reveni mâine din deplasarea de la Constanţa, iar, de joi, participarea la turneul de la Sighişoara, alături de CSM Oradea, Ştiinţa Municipal Bacău şi gazdele de la HCM.
Foto: facebook HC Dobrogea Sud Constanţa
Leave a Reply