Sâmbătă şi duminică, echipele de fete şi băieţi ale CSM Ploieşti au participat la Festivalul de minihandbal de la Medgidia, competiţie organizată de Federaţia Română de Handbal în colaborare cu autorităţile locale din oraşul dobrogean. A fost un turneu în care formaţiile invitate şi-au împărţit loturile în două echipe şi s-a mers pe ideea ca micuţii sportivi să dispute cât mai multe partide, scorul fiind ţinut doar de părinţii prezenţi în tribună, nu şi de organizatori. La fete au fost, în total, 22 de echipe, iar la băieţi – 18.
Echipa de minihandbal fete a clubului nostru, pregătită de Geta Opincariu Stoenescu, a disputat un total de 15 meciuri, dintre care a câştigat nu mai puţin de 14, conform statisticii… părinţilor. Lotul deplasat la Medgidia a fost alcătuit din: Toma Anastasia Maria, Chiriţă Ramona Andreea, Marin Andreea Olivia, Stroe Alessia Ştefania, Chirilă Sabina Maria, Rădulescu Bianca Maria, Stere Theodora, Voicilă Bianca Maria, Ilie Diana Maria, Ghiţă Ştefania, Tudoroiu Cătălina, Popescu Andreea Ioana, Alexe Lavinia şi Anton Amelia. Din motive medicale, au lipsit Bianca Pîrvulescu şi Alexia Anghelache.
La rândul lor, băieţii pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan au disputat un total de 16 meciuri în cele două zile de competiţie. Lotul a fost format din 15 sportivi: Niculaie Bogdan, Drăgan Klaus, Matache Mihnea, Cojan Luca Ştefan, Sârbu Mihai, Stănescu Mihai, Constantinescu Alexandru Iulian, Stănescu Ionuţ Sebastian, Ştefan David, Ştefan Denis Andrei, Căldură David, Oprea Darius, Matei Fabian, Crăciun Alexandru şi Manea George Ştefan. Un moment special a fost acela în care s-a anunţat că Mihai Sârbu a împlinit 10 ani chiar pe perioada turneului şi toţi cei prezenţi în sală i-au cântat „La mulţi ani!” sportivului clubului nostru.
La finalul competiţiei, toţi copiii au primit din partea organizatorilor medalii şi diplome de participare, plus binemeritata pungă cu dulciuri.
Leave a Reply