La sfârşitul săptămânii viitoare, Sala „Leonard Doroftei” va găzdui „Cupa Liceelor” la minifotbal, competiţie organizată de CSM Ploieşti, cu sprijinul lui Lucian Rădulescu, al Zonta Club Valea Prahovei, al DTSJ Prahova şi al Inspectoratului Şcolar Prahova. Astăzi, în prezenţa reprezentanţilor tuturor celor opt echipe înscrise, s-a tras la sorţi componenţa celor două grupe şi, pe baza tabelei berger, s-a stabilit şi programul meciurilor din această fază a competiţiei.
Cele 12 meciuri din grupe se vor disputa vineri, 18 decembrie, urmând ca, sâmbătă, să se joace semifinalele – încrucişat, A1-B2 şi B1-A2 – şi marea finală a turneului. Iniţial, organizatorii au gândit o desfăşurare pe trei zile, anticipând o prezenţă mai numeroasă, dar, în condiţiile în care s-au înscris doar opt echipe, s-a optat pentru o derulare a turneului pe doar două zile.
Iată care este componenţa celor două grupe, rezultată în urma tragerii la sorţi:
Grupa A
1. Liceul Tehnologic Administrativ şi de Servicii "Victor Slăvescu”
2. Liceul Tehnologic "1 Mai"
3. Colegiul Naţional Mihai Viteazul
4. Colegiul Tehnic "Toma Socolescu
Grupa B
1. Liceul Tehnologic de Transporturi
2. Colegiul Tehnic "Lazăr Edeleanu"
3. Liceul Tehnologic "Anghel Saligny"
4. Colegiul Tehnic "Elie Radu"
Programul meciurilor
Meciul 1: LTAS ''Victor Slăvescu – CT "Toma Socolescu" (A)
Meciul 2: LT 1 Mai – CN Mihai Viteazul (A)
Meciul 3: LTAS ''Victor Slăvescu" – LT 1 Mai (A)
Meciul 4: CN Mihai Viteazul – CT "Toma Socolescu" (A)
Meciul 5: LTAS ''Victor Slăvescu" – CN Mihai Viteazul (A)
Meciul 6: LT 1 Mai – CT "Toma Socolescu" (A)
Meciul 7: LT Transporturi – CT "Elie Radu" (B)
Meciul 8: CT Lazăr Edeleanu – LT Anghel Saligny (B)
Meciul 9: LT Transporturi – CT Lazăr Edeleanu (B)
Meciul10: LT Anghel Saligny – CT "Elie Radu" (B)
Meciul 11: LT Transporturi – LT Anghel Saligny (B)
Meciul 12: CT Lazăr Edeleanu – CT "Elie Radu" (B)
Leave a Reply