Baschetbalistele de la CSM Ploieşti n-au reuşit nici din a patra încercare să-şi adjudece prima victorie stagională în acest sezon al Ligii I, echipa satelit a campioanei CSM Târgovişte, întărită cu trei jucătoare de la prima formaţie, dovedindu-se o nucă prea tare, astăzi, în Sala „Olimpia”. Andreea Huţanu (11 puncte), Diana Şerban (29) şi Raluca Alecu (9) au contribuit cu 49 de puncte la victoria cu 61-39 obţinută de formaţia oaspete la capătul unei partide în care elevele Loredanei Munteanu au ţinut ritmul doar până la pauză.
CSM Ploieşti a condus în mai multe rânduri în prima repriză, încheind în faţă sfertul 1, scor 17-16, pentru ca, în minutul 18, să aibă trei puncte avans: 30-27. A fost o primă parte a jocului în care schemele ofensive au mers bine, şuturile de la distanţă au intrat iar replierea a funcţionat, şi ea, acceptabil, în faţa unei formaţii cu un plus evident oferit de cele trei jucătoare venite de la prima echipă. Totuşi, dâmboviţencele au avut avantaj la pauză, 33-30, după ce au înscris şase puncte în ultimul minut al reprizei, dar nimic nu anunţa desprinderea clară ce a urmat.
Sfertul al treilea a fost de coşmar pentru CSM Ploieşti, care a înscris doar două puncte, prin Casale, abia în cel de-al şaselea minut de joc, şi a încasat 15, diferenţa devenind imposibil de recuperat. Şi în ultimele zece minute au fost probleme în faza de atac, cele doar şapte puncte marcate de fetele noastre fiind mult prea puţine pentru a păstra, măcar, diferenţa în nişte limite rezonabile.
Pentru CSM Ploieşti, au evoluat ca titulare D. Moldoveanu (6 puncte), Ghizilă (11, 1×3), Funieru (4), C. Savu (7, 1×3) şi A. Popescu (5, 1×3), pentru ca, pe parcurs, să mai intre şi Casale (6), Şt. Ionescu, Stănică, M. Stan.
În etapa următoare, elevele Loredanei Munteanu vor evolua duminică, 6 decembrie, pe terenul echipei Rapid Bucureşti.
Leave a Reply