Desfăşurată în această după-amiază, şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti a adus veşti bune pentru CSM Ploieşti, consilierii dând vot favorabil proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al clubului. Astfel, în urma şedinţei, bugetul clubului va fi primenit cu 1.500.000 lei noi, sumă ce asigură bună parte din necesarul solicitat de conducerea CSM Ploieşti cu prilejul precedentei „vizite” făcute Consiliului Local.
Directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, le-a prezentat astăzi consilierilor un nou raport privind activitatea din ultima vreme, din care a reieşit faptul că, de la precedenta întâlnire, în urma rezilierilor efectuate, s-a făcut o nouă economie de aproape 30.000 lei, ajungându-se la un total al reducerilor de peste 148.000 lei.
Sprijinul primit din partea Consiliului Local l-a făcut pe directorul CSM Ploieşti să declare: „Le mulţumesc încă o dată consilierilor pentru că au înţeles situaţia în care ne aflam şi au aprobat acum alocarea acestori bani care ne ajută să fim aproape de o redresare financiară a clubului. Vom reuşi, astfel, să ne ţinem promisiunile faţă de sportivi şi să le achităm restanţele existente, dar asta mă face să le şi cer să dea dovadă de caracter, determinare, disciplină şi să reprezinte cu cinste clubul CSM Ploieşti. Totodată, noi vom continua procesul de reevaluare a tuturor celor care fac parte din club, pentru ca, apoi, prin renegocieri, să se ajungă la o derulare corectă a activităţii”.
Leave a Reply