16 medalii pentru CSM Ploieşti la Judgement Day!

Sportivii secţiei de karate a CSM Ploieşti au participat, sâmbătă şi duminică, la Bucureşti, la o competiţie internaţională de arte marţiale ajunsă la cea de-a XI-a ediţie şi intitulată Judgement Day. Întrecerea a fost organizată de Federaţia Română de Free Style Kick Boxing şi Fundaţia pentru Tineret a municipiului Bucureşti, iar sportivii clubului nostru au participat la proba de concurs Traditional Kata, la startul căreia s-au aliniat reprezentanţi ai altor şapte cluburi din România.

Antrenorul emerit Liviu Apostol, care este ajutat de instructorii voluntari Ileana Apostol şi Georgian Zamfir, a deplasat la aceasta competiţie un lot format din 16 sportivi, la toate grupele de vârstă, de remarcat fiind că toţi au reuşit să urce pe podiumul de premiere. Iată care au fost rezultatele obţinute:

 

– Enache Iulia – 7 ani – locul III

– Constantin Andrei – 8 ani – locul III

– Marin Flavius – 8 ani – locul I

– Isacov Alexandru – 9 ani – locul II

– Sotir Ştefan – 10 ani – locul I

– Vasile Stefan – 10 ani – locul III

– Deaconu Claudia – 11 ani – locul III

– Neacşu Ioana 11 ani – locul III

– Nicolae Alexandru – 12 ani – locul III

– Hriţcu Dragoş – 12 ani – locul II

– Bogdan Sergiu – 12 ani – locul III

– Iacob Antonia – 14 ani – locul I

– Cercel Narcis – 14 ani – locul II

– Anghelache Gabriel – 14 ani- locul III

– Laios Alexandra – 15 ani – locul I

– Hriţcu Bogdan – 16 ani – locul II

Actualii mari campioni ai secţiei de karate a CSM Ploieşti, sportivii  Ilena Benescu, Cristian Duţă şi Arthur Poamă, nu au putut participa la această competiţie, fiind convocaţi la un control antidoping.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.