Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti se află în căutarea celei de-a 6-a victorii a sezonului, în Liga I. Sâmbătă, de la ora 12:30, Vlad Dumitrescu şi colegii săi vor încerca să ducă mai departe tradiţia meciurilor cu echipe satelit şi să se ferească de probleme, de această dată în deplasare, în confruntarea cu Gaz Metan 2 Mediaş.
Cu un moral excelent după victoria din derby-ul cu Rapid, ploieştenii nici nu concep să se împiedice în Ardeal, în faţa unei echipe care a strâns doar două succese în actuala ediţie. Staff-ul CSM-ului nu se confruntă cu probleme de lot, singurele semne de întrebare fiind legate de numele jucătorilor de la „U18” care vor completa foaia oficială.
„Vorbim despre un meci accesibil nouă, întrucât ne aflăm în perioada în care relaţiile de joc au început să se sudeze, dar, în continuare, trebuie să rămânem serioşi şi concentraţi asupra lucrurilor pe care le avem de făcut. Dorim să ne bucurăm de o nouă victorie şi să ne relaxăm puţin la finalul acestui tur de campionat. Suntem conştienţi că ne va aştepta un retur dificil, cu multe jocuri în deplasare”, a declarat Vlad Dogaru.
După meciul cu Gaz Metan 2 Mediaş, pentru baschetbaliştii echipei de seniori urmează alte două deplasări în Ardeal, în primele două etape din retur. La finalul săptămânii viitoare, băieţii lui Ionuţ Ivan vor susţine un nou examen cu implicaţii în lupta pentru faza semifinală, împotriva lui BC Miercurea Ciuc, pentru ca, mai apoi, să joace în Sala „Transilvania”, în compania celor de la CSU 2 Sibiu.
Liga I, seria a 2-a, etapa 7:
BC Miercurea Ciuc – Energia 2 Tg. Jiu
SCM U 2 Craiova – Ştiinţa Bucureşti
Rapid Bucureşti – CSU 2 Sibiu
Gaz Metan 2 Mediaş – CSM Ploieşti
Clasament
1. Ştiinţa Bucureşti (6-0) – 12 puncte
2. CSM Ploieşti (5-1) – 11 puncte
3. BC Miercurea Ciuc (3-3) – 9 puncte
4. Rapid Bucureşti (3-3) – 9 puncte
5. Energia 2 Tg. Jiu (3-3) – 9 puncte
6. Gaz Metan 2 Mediaş (2-4) – 8 puncte
7. CSU 2 Sibiu (2-4) – 8 puncte
8. SCM U 2 Craiova (0-6) – 6 puncte
Leave a Reply