Atletul Marius Ionescu a ocupat, ieri, locul al 17-lea în cursa „Şapte dealuri”, ce a avut loc în Olanda, la Nijmegen, pe o distanţă de 15 kilometri. Sportivul clubului nostru a încheiat cursa în 46 de minute şi 55 de secunde, fiind al 9-lea european la linia de finiş. Deloc surprinzător, primii cinci atleţi au fost din Uganda, Etiopia şi Eritreea, câştigătorul, Joshua Cheptegei, având un timp de 42 minute şi 39 de secunde.
Cu prilejul cursei de ieri, Marius a participat şi la un experiment al secţiei medicale a Universităţii din Nijmegen, care studiază în timpul cursei temperaturile atleților profesioniști și amatori, pentru a compara diferențele ce apar între sportivii africani și cei europeni în privinţa modificărilor interne ale temperaturii corpului, modificări determinate de efortul depus. Marius Ionescu a înghiţit o pilulă ce conţine un termometru şi un senzor de măsurare, iar temperatura i-a fost controlată înainte şi după încălzire, dar şi la finalul întrecerii, rezultatele urmând să fie interpretate de specialiştii universităţii.
Cursa a fost pentru sportivul de la CSM Ploieşti şi un bun antrenament în perspectiva Campionatului Balcanic de Cros, ce va avea loc duminică, în Croaţia, la Vrbovec. Marius Ionescu face parte din echipa de seniori a României, alături de Andrei Ştefana, Marius Buşcă şi Ionuţ Betej.
Leave a Reply