Weekend pe plus pentru echipele de handbal juniori

 

A fost un weekend cu de toate pentru echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti, sfârşitul de săptămână aducând două victorii la scor, o remiză şi o înfrângere la limită.

În ordine cronologică, juniorii III au „deschis balul” sâmbătă dimineaţă, când au jucat în Sala „Olimpia” în compania CSŞ Ploieşti şi au reuşit să se impună fără emoţii cu 33-13 (17-4), adversara fiind singura formaţie din Seria C fără punct în acest sezon. Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan i-au folosit pe: D. Mitrică, M. Oprea, Ad. Tănăsescu – P. Bucur (7 goluri), C. Albu (5), Al. Pleşea (5), V. Răducanu (4), E. Moldoveanu (4), A. Drăghici (2), A. Anghelescu (2), Oct. Nica (1), Al. Herghelegiu (1), M. Iorga (1), Şt. Constantin (1), I. Mereu, S. Dinu.

În urma victoriei de sâmbătă, CSM Ploieşti se află pe poziţia a II-a a clasamentului seriei şi mai are de jucat un singur meci înaintea pauzei de iarnă, pe 5 decembrie, la CS Blejoi.

 

Tot sâmbătă, dar la ora prânzului, au evoluat junioarele II ale clubului, pregătite de Daniel Gheorghe. Au avut un meci greu, pe terenul ocupantei poziţiei secunde din Seria D, Gr. Şc. Energetic Rm Vâlcea, şi s-au întors cu o remiză, 19-19, după ce au condus la pauză cu 10-7. În urma acestui egal, CSM Ploieşti încheie turul pe poziţia a III-a a clasamentului, cu 11 puncte (după Chimia Râmnicu Vâlcea – 13 şi Gr. Şc. Energetic Rm Vâlcea – 1), startul returului fiind programat pe 20 ianuarie, atunci când fetele noastre vor juca în deplasare cu CSO Plopeni.

Ieri dimineaţă, în Sala „Olimpia”, junioarele III, antrenate de Robert Comendant, au făcut scor cu HC Golden Kids Braşov, de care au trecut cu 34-20 (21-8). Asta, după ce, în etapa intermediară de joi, se impuseseră clar şi la Focşani, în faţa LPS, cu scorul de 35-26 (18-10).

În jocul de ieri, tehnicianul nostru le-a folosit pe: Al. Marcu, E. Zamfir, Antohe – Şt. Gheorghe (8 goluri), E. Dan Zamfir (6), O. Constantin (4), Bîră (3), Mara Arvatu (2), M. Ilie (2), Evanghelide (2), A. Stoica (2), Ada Arvatu (2), A. Anton (1), G. Stanciu (1), Profirescu (1), Al. Minea.

Fetele au încheiat turul pe poziţia a II-a a clasamentului Seriei B, la un punct de liderul ACSH Transilvania Braşov (20 faţă de 21). Campionatul se reia duminică, 29 noiembrie, atunci când CSM Ploieşti va întâlni HC Activ CSO Plopeni, în Sala „Olimpia”.

În fine, cel mai interesant meci din weekend a fost derbi-ul orgoliilor de la nivelul junioarelor I, CSM Ploieşti şi Activ CSO Plopeni întâlnindu-se, aseară, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor Olimpia. La fel ca şi în tur, a fost o partidă încrâncenată, strânsă, decisă în ultimul minut de joc. Dacă, în partida de debut a sezonului, elevele lui Daniel Gheorghe se impuneau la Plopeni cu 27-26, de data aceasta, a fost rândul adversarelor să câştige la limită, cu 26-25 (13-12), după un final tensionat, cu gol marcat de vizitatoare în ultimele secunde şi o lovitură de la „7 metri” acordată CSM-ului în ultimele… zecimi de secundă ale partidei, apoi anulată după discuţii la masa oficială din cauză că expirase timpul de joc.

Daniel Gheorghe a mizat, în partida de aseară, pe: Paraschiv – Vacariu (11 goluri), A. Şerban (9), I. Bodo (3), Ivanciu (1), A. Dumitrache (1), O. Toader, R. Florea, L. Marinică, Al. Mocanu, Mihart şi R. Cristea.

În etapa a VII-a, CSM Ploieşti va juca tot în Sala Olimpia, cu CSŞ Bacău, duminică, 29 noiembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.