Opt medalii pentru gimnastele de la CSM Ploieşti la Campionatele Naţionale de la Iaşi!

La sfârşitul săptămânii trecute, în intervalul 22-25 octombrie, Sala Polivalentă din Iaşi a găzduit Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică pentru Junioare şi Senioare. Organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Română de Gimnastică Ritmică – cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, al Direciei pentru Sport a judeţului Iaşi şi al Clubului Sportiv „Anghel Saligny” Iaşi – competiţia a adunat la start peste 100 de sportive de la 15 cluburi din ţară: CSM Arad, CSŞ „Triumf” Bucureşti, CS „Olimpia” Bucureşti, CS UNEFS Bucureşti, CSU Braşov, CSŞ1 Constanţa, CSŞ „Anghel Saligny” Iaşi, CSŞ2 Baia Mare, LPS Baia Mare, LPS Bistriţa, CSU Oradea, LPS „Bihorul” Oradea, CSŞ Reşiţa, LPS „Szasz Adalbert” Târgu Mureş şi CSM Ploieşti.

Conform Regulamentului Tehnic al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, scopul acestei competiţii l-a reprezentat decernarea titlurilor naţionale pe echipă, individual şi obiecte la cele trei categorii: Prejunioare (11-12 ani), Junioare (13-15 ani) şi Senioare (peste 16 ani).

Primele două zile de concurs au fost adevărate maratoane competiţionale, concurentele întrecându-se, pe parcursul a zece ore, atât pentru titlurile de campioane la individual sau cu echipa, cât şi pentru calificările în finalele pe obiecte de duminică.

În concursul categoriei Prejunioare, echipa formată din Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan, Daria Motângã şi Anais Lãpãdat a reuşit să obţină titlul de vicecampioană naţională cu echipa, devansată fiind doar de echipa clubului gazdă, CSŞ „Anghel Saligny”, şi urmată de echipa LPS Baia-Mare.

În concursul individual al aceleiaşi categorii, Denisa Stoian a devenit vicecampioana naţională, iar Miruna Ciocîrlan a obţinut medalia de bronz, două locuri pe podium fiind, astfel, ocupate de reprezentantele clubului nostru! A fost un concurs greu, în care s-au întrecut, la patru obiecte de concurs – coardă, cerc, minge şi măciuci – 43 de gimnaste legitimate la cluburile înscrise în competiţie. Titlul de campioană naţională a fost oţinut de Laura Aniţei, legitimată la clubul ieşean. Locurile obţinute la acest campionat le-au adus medaliatelor şi calificarea la Cupa României, competiţie ce va avea loc, peste o lună şi jumătate, la Chiajna.

Duminică a fost ziua finalelor, cele mai bune opt gimnaste la fiecare categorie şi la fiecare obiect întrecându-se pentru titlurile supreme la coardă, cerc, minge, şi măciuci. În toate cele patru finale, CSM Ploieşti a avut maximum de gimnaste permise (2) – Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan. La încheierea întrecerilor, CSM Ploieşti şi-a îmbogăţit palmaresul cu două titluri de Campioană Naţională, la cerc şi măciuci (Denisa Stoian), un titlu de Vicecampioană Naţională, la minge (Denisa Stoian) şi trei medalii de bronz, la minge şi măciuci (Miruna Ciocîrlan) şi coardă (Denisa Stoian).

În concursul Categoriei Junioare, echipa formată din Livia Harcan, Cesima Nechifor, Delia Gheorghe şi Ana Toma s-a clasat pe locul IV, dupa CS „Anghel Saligny” Iaşi (I), CS Olimpia Bucureşti (II) şi CSM Arad (III), ele concurând cu toate cele cinci obiecte de concurs: coardă, cerc, minge, măciuci şi panglică.

Notele bune obţinute în concursul individual i-au adus Liviei Harcan calificarea în două finale la Categoria Junioare. La coardă, Livia a reuşit să se claseze pe locul IV, iar, la măciuci, pe locul VIII.

Arbitrajul Campionatelor Naţionale a fost supervizat cu profesionalism de arbitrul internaţional Marinela Jipa, ajutată de directorul tehnic Ştefania Chiriac, care a îndeplinit şi funcţia de director de concurs. A fost prezent tot staff-ul Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, în frunte cu preşedinta acestui for, doamna Irina Deleanu.

 

Iata rezultatele complete ale gimnastelor noastre:

 

Categoria a III-a – Junioare II

 

– Medalie de argint şi titlul de Vicecampioane Naţionale cu Echipa – în componenţa: Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan, Daria Motângã şi Anais Lãpãdat;

Alexandra Denisa Stoian

– Vicecampioană Naţională în concursul individual compus şi calificare, prin acest rezultat, la Cupa României;

– Campioană Naţională la cerc şi măciuci;

– Vicecampioană Naţională la minge;

– medalie de bronz la coardă;

Miruna Ciocîrlan

– medalie de bronz în concursul individual compus şi calificare, prin acest rezultat, la Cupa României;

– medalie de bronz la minge;

– medalie de bronz la măciuci;

– locul IV la cerc;

– locul IV la coardă;

 

Categoria a II-a – Junioare I

 

– Locul IV în concursul pe echipe – în componenţa Livia Harcan, Cesima Nechifor, Delia Gheorghe şi Ana Toma;

Livia Harcan

– locul XI în concursul individual compus;

– locul IV în finala la coardă;

– locul VIII în finala la măciuci.

 

În total CSM Ploieşti a cucerit la această competiţie opt medalii, bilanţ cu care s-a clasat pe locul al treilea într-un clasament neoficial al cluburilor, după gazdele de la CSŞ „Anghel Saligny” Iaşi (25 medalii) şi Olimpia Bucureşti (16 medalii).

În urma acestui concurs s-a stabilit şi lotul de şase junioare ce vor fi atent monitorizate de federaţie în vederea participării la Campionatele Europene de Gimnastică Ritmică ce se vor desfăşura anul viitor la Holon, în Israel. Printre acestea, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, le-a nominalizat şi pe sportivele clubului nostru, Denisa Stoian şi Livia Harcan.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.