Fetele de la CSM Ploieşti, în grupa B a fazei preliminare din Liga I

După mai bine de 3 luni de la începerea pregătirilor în perspectiva noului sezon, baschetbalistele de la CSM Ploieşti şi-au aflat adversarele şi programul competiţional din cadrul fazei preliminare a Ligii I. Fetele Loredanei Munteanu şi ale Corinei Istrătescu au fost repartizate în grupa B, alături de ACS Tg. Secuiesc şi CS Politehnica-Naţional Iaşi, precum şi de echipele secunde ale prim-divizionarelor Rapid Bucureşti, Phoenix Galaţi, CSM Târgovişte, CSU Braşov şi Sepsi Sfântu Gheorghe. Din prima grupă fac parte BC Sirus Tg. Mureş şi CSU Oradea, formaţii „ de sine stătătoare”, alături de „sateliţii” grupărilor CS Universitatea Cluj Napoca, CSU Alba Iulia, BC Danzio Timişoara şi CS Baschet Arad.

Debutul fetelor de la CSM Ploieşti în Liga I se va produce pe 1 noiembrie, în deplasare, cu Phoenix Galaţi, iar primul meci în „Olimpia” va avea loc la o săptămână distanţă, împotriva formaţiei CS Politehnica Naţional Iaşi. Turul se va încheia tot în „Olimpia”, pe 20 decembrie, în faţa celor de la CSU Braşov.

„Având în vedere că noi activăm şi în campionatele de juniore, la U16 şi U18,  sperăm să putem găsi înţelegere la omologii noştri de pe băncile adversarelor de Liga I, astfel încât meciurile de pe teren propriu să le putem disputa vinerea, sâmbăta sau, uneori, chiar lunea. Vom face eforturi susţinute pentru a ne prezenta cât mai bine pe toate fronturile”, a declarat antrenoarea Loredana Munteanu.

În ceea ce priveşte sistemul competiţional, Federaţia Română de Baschet nu a luat încă o decizie în legătură cu fazele superioare ale competiţiei, la care, în mod normal, ar trebui să acceadă doar echipele cu drept de promovare în Liga Naţională.

 

Programul echipei feminine de baschet CSM Ploieşti:

 

Etapa 1: Phoenix Galaţi – CSM Ploieşti (1 noiembrie)

Etapa 2: CSM Ploieşti – CS Politehnica-Naţional Iaşi (8 noiembrie)

Etapa 3: ACS Tg. Secuiesc – CSM Ploieşti (15 noiembrie)

Etapa 4: CSM Ploieşti – CSM Târgovişte (22 noiembrie)

Etapa 5: Rapid Bucureşti – CSM Ploieşti (6 decembrie)

Etapa 6: ACS Sfântu Gheorghe – CSM Ploieşti (13 decembrie)

Etapa 7: CSM Ploieşti – CSU Braşov (20 decembrie)

Etapa 8: CSM Ploieşti – Phoenix Galaţi (17 ianuarie)

Etapa 9: CS Politehnica-Naţional Iaşi – CSM Ploieşti (24 ianuarie)

Etapa 10: CSM Ploieşti – ACS Tg. Secuiesc (31 ianuarie)

Etapa 11: CSM Târgovişte – CSM Ploieşti (28 februarie)

Etapa 12: CSM Ploieşti – Rapid Bucureşti (6 martie)

Etapa 13: CSM Ploieşti – ACS Sfântu Gheorghe (13 martie)

Etapa 14: CSU Braşov – CSM Ploieşti (20 martie)

Leave a Reply

Your email address will not be published.