Nouă medalii pentru CSM Ploieşti la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional!

Recent, în perioada 25-27 septembrie, sportivii din cadrul secţiei de karate a CSM Ploieşti au participat, la Oradea, la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional pentru seniori, tineret şi juniori. Şase dintre sportivii pregătiţi de antrenorul emerit Liviu Apostol au reuşit să urce pe podium şi să cucerească nu mai puţin de nouă medalii:

 

– Antonia Iacob, Maria Tudose şi Claudia Deaconu – locul II la Kata echipe cadeţi;

– Antonia Iacob – locul III la Kumite cadeţi;

– Ştefania Riciu – locul III la fukugo cadeţi;

– Arthur Poamă şi Mocanu Andrei – locul II la Enbu seniori;

– Gabriela Vasilescu – locul II la kumite seniori şi locul III la fukugo seniori.

 

Singurul obiectiv neîndeplinit a fost cel din proba Enbu mixt seniori, în care Cristian Duţă şi Ilena Benescu (foto), sportivi ce vizau medalia de aur, nu au putut participa din motive medicale. Totuşi, ei sunt calificaţi pentru Campionatele Mondiale din decembrie, fiind campioni europeni en-titre (iunie 2015, Napoli). O menţiune şi pentru veterana echipei, Gabriela Vasilescu, sportivă care a participat şi la Campionatul Naţional de Karate al Ministerului de Interne, cucerind medaliile de aur în probele Kata individual şi Kumite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.