Prea buni pentru moldoveni: CSM Ploieşti – HC Vaslui 33-26 (17-13)!

 

 

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au trecut rapid peste „accidentul” de la Focşani, de săptămâna trecută, şi au reuşit să bifeze, astăzi, cea de-a doua victorie consecutivă pe teren propriu, în faţa formaţiei HC Vaslui. Elevii lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu s-au impus de o manieră categorică, scor 33-26 (17-13), la capătul unei partide pe care au condus-o de la un capăt la altul şi în care aproape totul a mers „ceas” în jocul lor: Răzvan Szopka a fost imperial în poartă, adunând 19 intervenţii salvatoare, defensiva n-a permis goluri uşoare, oaspeţii ajungând la cota 26 doar pe fondul relaxării din final, cinci goluri marcându-le în ultimele cinci minute, iar, pe atac, schemele s-au încheiat cu goluri din toate poziţiile, toţi jucătorii care au bifat mai mult de 2-3 minute, cum a fost cazul lui Rasic (utilizat puţin din cauza unei răceli), Hoinaru şi Mihoci, reuşind să înscrie cel puţin o dată.

Partida a început bine pentru băieţii noştri, care au sprintat de la 2-2 la 5-2 în special pe mâna lui Tărîţă (3 goluri), dar oaspeţii au avut forţa să revină şi au egalat la 7, după trei goluri consecutive marcate între minutele 10 şi 12. A mai fost egal doar la 9, pentru ca, apoi, CSM-ul să se desprindă, pas cu pas – 12-10, 14-10, 15-11, 16-11 – pentru un liniştitor 17-13 la pauză.

Vasluiul a înscris imediat după reluare, dar n-a avut timp să-şi facă prea multe iluzii, pentru că ploieştenii au replicat imediat şi, după un parţial de 5-2, au ajuns la 22-16, scor care l-a determinat pe Sandu Iacob să solicite time-out. Era doar minutul 37 şi lucrurile păreau clare, mai ales că, în continuare, CSM-ul a înscris uşor şi, după o perioadă în care ecartul s-a menţinut la 5-6 goluri, s-a desprins şi mai clar, ducându-se, chiar, la nouă goluri: 30-21 (minutul 51). Aşa stând lucrurile, finalul a oferit un handbal ceva mai relaxat, cu mai multe erori în faza de atac, goluri facile şi, la sunetul sirenei, o victorie absolut clară şi meritată a CSM-ului, care oferă, din nou, moral în perspectiva deplasării de la sfârşitul săptămânii viitoare, de la Galaţi. Iar o evoluţie măcar la nivelul celei de astăzi va aduce, cu siguranţă, alte trei puncte în contul echipei, handbalul arătat fiind, în mod clar, la un nivel superior poziţiei din clasament.

În echipa noastră nu a putut evolua, astăzi, iordanianul Khaled Abu Hassan, care a suferit o întindere la piciorul drept şi, ca un element interesant, meciul dintre CSM Ploieşti şi HC Vaslui a adus faţă în faţă cele două perechi de gemeni din Liga Naţională – Alexandru şi Răzvan Farcaş, respectiv Gabriel şi Mihai Bujor – băieţii noştri câştigând, la rându-le, acest duel, cel puţin dacă ţinem cont de numărul de goluri marcate: 7-4.

 

CSM Ploieşti – HC Vaslui 33-26 (17-13)

 

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 400.

CSM Ploieşti: Szopka (19 intervenţii) – Tărîţă (7 goluri), Capotă (7), Zamfir (1), R. Farcaş (5), Dragnea (2), Al. Farcaş (2). Au mai jucat: Antonaru, M. Dumitru (o intervenţie) – Turcu (2), Telepnev (1, 1 din „7 metri”), Botezatu (5), Stăncioiu (1), Rasic, Hoinaru, Mihoci. Director tehnic: Ion Nicolae. Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.

HC Vaslui: Stănescu – G. Bujor (3 goluri), Polocoşer (2), M. Bujor (1), Hrimiuc (3, 1 din „7 metri”), Pasere (2), Roşu (4, 2 din „7 metri”). Au mai evoluat: Pralea – Anton (1), M. Sandu (2), Soare (5, 3 din „7 metri”), Cotinghiu (3), Moldovanu. Antrenor: Sandu Iacob.

Arbitri: Radu Iliescu şi Doru Pascu Manea (ambii din Bucureşti).

Observator FRH: Vaasile Pavel (Buzău).

 

Statisticile partidei

Lovituri de la „7 metri”: 3/2 ratate (Turcu, Telepnev) – 7/1 ratată (Pasere).

Eliminări „2 minute”: 5 (Dragnea, R. Farcaş, Al. Farcaş, Zamfir, Tărîţă) – 4 (Pasere – 2), Cotinghiu, Polocoşer).

Leave a Reply

Your email address will not be published.