Ascensiunea continuă: tinereţe vs. experienţă 3-2!

Echipa de fotbal seniori a CSM Ploieşti a ajuns la cinci victorii consecutive în Seria Est a Ligii B Prahova, reuşind, astăzi, să facă o victimă „de lux”, CS Petrolul ’95 Ploieşti, formaţie ce s-a instalat pe podium în acest debut de sezon. Tinerii jucători pregătiţi de Octavian Grigore s-au impus cu 3-2 în faţa echipei lui Daniel Chiriţă la capătul unei partide decise în primul rând de prospeţimea fizică superioară, logică în condiţiile în care oaspeţii au folosit nu mai puţin de şapte jucători care le puteau fi părinţi juniorilor de la CSM: Ciprian Pura (46 ani), Octavian Costache (44 ani), Cristian Nica şi Adrian Tătaru (38 ani), Cristian Dumitrache, Octavian Cărbujaru şi Cătălin Burlacu (34 ani). A fost, totodată, un meci peste nivelul Ligii B Prahova, între două formaţii cu o rigurozitate tactică mai rar întâlnită în acest eşalon, dar în care s-au putut vedea şi câteva realizări spectaculoase, acţiunea lui Ciprian Pura de la primul gol al meciului, faza din care CSM-ul a egalat ori lobul de 2-1 al lui Ţînţaru făcând deliciul spectatorilor.

Prima jumătate de oră a fost echilibrată, puştii lui Tavi Grigore fiind, parcă, timoraţi de numele câtorva dintre adversari şi reuşind să-şi creeze o singură ocazie de gol, la „capul” lui Ţînţaru, care l-a lovit pe C. Petculescu, aflat la 3 metri de poartă, ricoşând apoi în braţele portarului vizitator (17). De partea cealaltă, Cr. Dumitrache a fost aproape să profite de un luft al lui G. Bălăceanu, dar şutul său, din careu, a fost scos incredibil de G. Iordache (25). În ultimul sfert de oră al primei părţi au venit şi golurile: acelaşi Cr. Dumitrache a înscris din 3 metri, finalizând o acţiune ca în tinereţe, pe flancul stâng, a lui Pura, care a pătruns pe linia de fund până aproape de bară şi a centrat, pe jos, înapoi pentru reluarea „decarului” (34), apoi CSM-ul a egalat după ce Al. Moise a centrat de pe stânga, V. Cismaru a recentrat, iar C. Petculescu a pus latul, din 4 metri, pentru un gol sub transversală (38).

Trecerea timpului a redus resursele fizice ale oaspeţilor, aşa că, după ce Condrea a şutat în bara din dreapta (42), Al. Moise a trimis paralel cu linia porţii (64), iar Ţînţaru n-a reuşit să-l învingă pe C. Costache cu două şuturi bune de la distanţă (66 şi 69), au venit şi golurile băieţilor noştri. Tot Ţînţaru, după o pasă în adâncime a lui L. Georgescu, a făcut 2-1 cu un lob de la 15 metri (71), apoi a centrat din  corner, L. Georgescu a deviat pe spate de la colţul scurt şi M. Iancu a reluat în plasă, din 3 metri (75). La 3-1, oaspeţii au depus armele, simţind că nu mai au forţa să revină, tot ce au reuşit fiind reducerea handicapului, facilitată mai degrabă de o eroare defensivă a gazdelor: Cr. Nica a centrat de pe stânga, iar R. Petrea a încercat să respingă din cădere, dar a trimis în proprie poartă, „luându-i faţa” portarului G. Iordache (86).

S-a terminat 3-2, iar CSM Ploieşti a urcat pe locul al 4-lea al clasamentului seriei, pregătindu-se, acum, pentru deplasarea de la Progresul Boldeşti Grădiştea, programată la finalul săptămânii viitoare.

 

 

CSM Ploieşti – CS Petrolul ’95 Ploieşti 3-2 (1-1)

 

Stadion: „Conpet”, Strejnic. Spectatori: 50. Marcatori: C. Petculescu (38), Ţînţaru (71), M. Iancu (75)/Cr. Dumitrache (34), R. Petrea (86 autogol).

CSM Ploieşti: G. Iordache – G. Condrea, L. Georgescu, M. Iancu, Şt. Stan (90+1 Ad. Ilie) – V. Cismaru (70 Al. Popescu), R. Petrea, G. Bălăceanu, Al. Moise (74 A. Paraschiv) – Ţînţaru – C. Petculescu (76 Şt. Ghinea). Antrenor: Octavian Grigore.

CS Petrolul ’95: C. Costache – M. Toma, M. Nuţă, Oct. Cărbujaru (74 V. Gheorghe), C. Burlacu (46 Ad. Tătaru) – Şt. Ionescu (70 G. Bîlc), D. Rădulescu, Oct. Costache (60 V. Ioan), C. Pura – Cr. Nica, Cr. Dumitrache. Antrenor: Daniel Chiriţă.

Arbitri: Laurenţiu Piciu – D. Voicilă şi V. Tănăsescu.

Observator AJF: Theodor Negoiţă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.