Spectatorii care au luat calea Sălii „D.P. Colibaşi”, din Braşov, în această seară, pentru a vedea un spectacol handbalistic de calitate, au fost inspiraţi. E drept, au plecat supăraţi, pentru că – fapt neobişnuit pentru ei în ultimii ani – show-ul a fost făcut de echipa oaspete, CSM Ploieşti, dar handbal de nivel înalt a fost! Măcar privind cifrele, când un portar, Dragica Tatalovic, adună 18 intervenţii salvatoare, un altul, Elena Şerban, parează patru lovituri consecutive de la „7 metri”, executate de tot atâtea jucătoare (Zamfir, Cartaş, Berbece şi Chiper), un inter – Marina Dmitrovic – marchează cu nonşalanţă 9 goluri sau o echipă, în speţă CSM-ul, scoate portarul pentru a forţa să înscrie chiar şi cu două jucătoare eliminate, se poate vorbi despre un meci ce a oferit spectacol.
Neven Hrupec şi-a avertizat jucătoarele imediat după victoria cu HCM Râmnicu Vâlcea că la Braşov nu se poate câştiga adunând prea multe greşeli individuale, iar fetele au făcut în doar trei zile ajustările de rigoare. Portarii şi-au făcut treaba impecabil, defensiva n-a mai permis goluri uşoare, iar, în atac, schemele au curs curat, încheindu-se cu goluri ce au turnat plumb în picioarele gazdelor.
Corona a condus doar în primul minut, când a şi deschis scorul, dar a fost pierdută rapid pe drum de o ECHIPĂ ploieşteană excelent organizată defensiv, dar şi etalând un repertoriu variat în atac, golurile venind din toate zonele terenului. De la 2-2, Dmitrovic, Preda şi Tudor au făcut 2-5, iar Bogdan Burcea a cerut rapid time-out (minutul 9). S-a făcut 4-5 după reluare, dar o nouă serie de trei goluri ale CSM-ului, având aceleaşi autoare, a dus tabela la 4-8 (15). Şi, cum Tatalovic lega intervenţiile inspirate între buturi, Braşovul a înţeles destul de repede că nu are nici şansă de data aceasta, gazdele venind cel mai aproape de adversare la… trei goluri: 7-10 şi 8-11. Şi a mai venit o „rafală” de trei reuşite consecutive ale fetelor noastre, iar la 8-14 sala începuse deja să murmure împotriva antrenorului favoritelor. Mai ales că nimic nu mergea în jocul Coronei, Elena Şerban refuzându-le şi cea mai simplă modalitate de a înscrie în handbal, din lovitură de la „7 metri”. A apărat la Zamfir şi Cartaş, teoretic cele mai bune executante ale echipei lui Burcea, iar tabela s-a înţepenit, la pauză, la un 10-17 ce i-a cam… înţepenit în scaune pe suporterii Coronei.
Suporteri care probabil că aşteptau o revenire a favoritelor în partea secundă, dar singurele speranţe au apărut la 17-21 (minutul 44), diferenţa ce 4 goluri fiind cea mai mică înregistrată după pauză. Şerban a mai apărat două de „7 metri”, Tatalovic a adăugat, şi ea, câteva intervenţii inspirate, aşa că jocul a curs spre o victorie fără emoţii a fetelor noastre, ecartul de pe tabelă urcând până la 9 goluri, la un moment dat: 19-28 (minutul 57). A fost 21-29 până la urmă, cele trei puncte fiind cu atât mai importante cu cât au fost obţinute în faţa unei contracandidate în lupta din zona cupelor europene.
Miercuri, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor Olimpia de această dată, urmează o nouă partidă cu implicaţii în prima parte a clasamentului, HCM Roman, formaţie cu pretenţii, dar având un start mai ezitant, urmând să vină la Ploieşti.
Corona Braşov – CSM Ploieşti 21-29 (10-17)
Sala: „D.P. Colibaşi”, Braşov. Spectatori: 1.000.
Corona: Dedu – Chiper (2 goluri), Cartaş (1), Pricopi (4), Ciuciulete, Zamfir (4), Dincă (1). Au mai jucat: Mârcă, Hosu – Bondar, S. Târcă (4, 3 din „7 metri”), Ţăcălie, Briscan (2), Neagu (2), Bucur (1). Antrenor: Bogdan Burcea.
CSM Ploieşti: Tatalovic (18 intervenţii) – Preda (6 goluri), Dmitrovic (9, 3 din „7 metri”), Tivadar (2), Burtea Shutska, N. Tudor (6), Farcău (1). Au mai evoluat: Şerban (7 intervenţii) – Bozovic (3, 1 din „7 metri”), I. Dinu, Chiricuţă (1), Vasilescu (1), M. Gavrilă, Caraşol. Antrenor: Neven Hrupec.
Arbitri: Adrian Eremia şi Anton Drăgănescu (Gorj/Gorj).
Observator FRH: Viorel Dobre (Bucureşti).
Statisticile partidei
Lovituri de la „7 metri”: 8/5 ratate (S. Târcă, Zamfir, Cartaş, Berbece, Chiper) – 6/2 ratate (Dmitrovic)
Eliminări „2 minute”: 4 (Ţăcălie, Bondar – 2, Briscan) – 6 (Burtea Shutska – 2, I. Dinu, C. Preda, Ad. Vasilescu, Dmitrovic).
Leave a Reply