Aflaţi în căutarea primei victorii în Liga Naţională, handbaliştii de la CSM Ploieşti au, mâine, parte de un adversar ce pare mai accesibil, prin prisma startului de sezon la fel de ezitant: Potaissa Turda a început cu trei înfrângeri consecutive şi a obţinut primul succes în runda anterioară, când a trecut de Energia Târgu Jiu, provocând şi demisia antrenorului Liviu Andrieş. „Este un meci pe care trebuie să-l câştigăm, dar prima condiţie va fi să greşim mai puţin decât în celelalte partide pe care le-am avut la îndemână la un moment dat, cu CSM Bucureşti şi Steaua. Turda a început mai slab acest campionat, dar rămâne echipa care a încheiat sezonul trecut pe locul al patrulea şi va juca în cupele europene, aşa că nu trebuie să vedem jocul ca pe unul mai uşor decât precedentele. Trebuie să avem determinare, să gândim bine fiecare fază şi să credem în şansele noastre, pentru că altfel nu putem obţine prima victorie din acest sezon”, spune directorul tehnic Ion Nicolae.
Staff-ul tehnic al echipei noastre nu se confruntă cu probleme majore de lot, putând conta la acest meci şi pe sârbul Milan Rasic, care s-a refăcut după entorsa de gleznă ce l-a ţinut în afara efectivului cu care a fost abordată partida de la Timişoara.
Meciul dintre CSM Ploieşti şi Potaissa Turda va deschide cuplajul de mâine seară, din Sala Sporturilor Olimpia, urmând să înceapă la ora 17.30, va fi arbitrat de Tiberiu Dobre (Bucureşti) şi Mihai Potârniche (Buzău) şi îl va avea drept observator pe Victor Sighicea (Râmnicu Vâlcea)
Leave a Reply