Finalurile de partidă încep să devină coşmarul handbaliştilor de la CSM Ploieşti, care au pierdut din nou, astăzi, în Liga Naţională, după ce nu au reuşit să gestioneze ultimele şase-şapte minute ale partidei cu Steaua Bucureşti, în care au intrat cu avantaj de un gol. Oaspeţii s-au impus cu 29-26 (14-14) la capătul unei partide care a ţinut în priză publicul destul de numeros din Sala „Olimpia” atât datorită răsturnărilor de pe tabela de marcaj, cât şi duelurilor de pe cele două semicercuri, duse uneori până la limita agresivităţii.
Steaua a început mai bine, a condus cu 3-1, 4-2, 5-4 şi, după o serie de cinci goluri consecutive, s-a desprins la 10-4. Szopka a intrat în poarta CSM-ului şi a prins câteva mingi, contraatacurile au început să meargă, iar Tărîţă, Rasic şi Stăncioiu au strâns scorul la 7-10 (minutul 20). „Gurile de tun” ale oaspeţilor, Georgescu şi Grasu, au dus diferenţa la cinci goluri, 8-13 (minutul 23), dar ploieştenii nu au cedat şi, împinşi de la spate de o sală tot mai frenetică, au făcut un final de repriză excelent. De la 10-14 (minutul 27), Khaled Abu Hassan, Răzvan Farcaş şi Alex Tărîţă, ultimul cu o „dublă” pe contraatac, au înscris patru goluri consecutive ce au stabilit un nesperat, la un moment dat, 14-14 la pauză.
Revenirea în meci le-a dat încredere elevilor lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu, care au jucat de la egal la egal cu Steaua şi în repriza secundă, reuşind să conducă aproape constant pe tabelă până în minutul 55. CSM-ul s-a dus la două goluri la doar patru minute de la reluare, 17-15, forţându-l pe Ovidiu Mihăilă să solicite time-out, dar şi să facă o mutare inspirată, trimiţându-l în poartă pe experimentatul Florin Dragomir. Steaua s-a ţinut scai de ploieşteni, care n-au reuşit, în două rânduri, să se desprindă la trei goluri, aşa că s-a mers „cap la cap” până la final. Deşi Szopka a făcut minuni între buturi, parând inclusiv un „7 metri” al lui Florea, la celălalt capăt al terenului au fost probleme, atacurile băieţilor noştri încheindu-se tot mai rar cu goluri.
CSM-ul a condus ultima dată în minutul 53 – 24-23 – după care Johansson şi Stetsyura au dus Steaua în faţă. Ionuţ Georgescu a fost eliminat pentru un fault la Dragnea, iar Rasic şi Johansson au fost trimişi şi ei la odihnă în aceeaşi fază, pentru un clinci pe semicerc, dar superioritatea ploieşteană în condiţii de spaţii mari nu a fost suficientă pentru răsturnarea situaţiei de pe tabelă. Alex Farcaş a egalat la 25, Grasu a făcut 25-26, apoi acelaşi Alex Farcaş a nimerit doar bara şi Steaua nu a mai ratat şansa desprinderii. Grasu (2) şi Georgescu, ultimul din „7 metri”, au marcat următoarele trei goluri ale meciului, în condiţiile în care, la poarta lui Dragomir, atacurile CSM-ului s-au rupt inexplicabil înainte de a deveni cu adevărat periculoase. A fost 26-29 scor final, băieţii noştri plătind din nou pentru lipsa de experienţă ca echipă, nu individuală, rutina de a aborda finalurile de meci în situaţii limită fiind extrem de importantă în handbal.
Rămâne satisfacţia de a fi jucat de la egal la egal cu una dintre forţele campionatului din acest sezon şi speranţa că, pe acest fond, vor veni în curând şi rezultatele, mai ales că urmează adversari ceva mai accesibili. Duminica viitoare, băieţii joacă la Timişoara, de la ora 12.30, meciul urmând să fie transmis de Digisport, după care, pe 13 septembrie, în Sala „Olimpia” va veni Potaissa Turda.
CSM Ploieşti – CSA Steaua Bucureşti 26-29 (14-14)
Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 700.
CSM Ploieşti: Antonaru (2 intervenţii) – Tărîţă (7 goluri), Dragnea (2), Rasic (4), Telepnev, R. Farcaş (3), Stăncioiu (1). Au mai jucat: Szopka (13 intervenţii), M. Dumitru – Turcu (1), Abu Hassan (3), Capotă (1), Al. Farcaş (4), Hoinaru. Director tehnic: Ion Nicolae. Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.
CSA Steaua: Matskevich – I. Georgescu (9 goluri, 3 din „7 metri”), Stetsyura (2), Szoke (2), Johansson (2), Grasu (7), Ouksir (3). Au mai evoluat: Dragomir, Petrilă – Irimescu (1), G. Florea (3, 1 din „7 metri”). Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
Arbitri: Octavian Fînaţă (Arad) şi Ştefan Hendrea (Maramureş).
Observator FRH: Doru Stamatoiu (Vâlcea).
Statisticile partidei
Lovituri de la „7 metri”: 1/1 ratată – 5/1 ratată.
Eliminări „2 minute”: 7 (Dragnea, R. Farcaş – 2, Szopka, Capotă, Rasic – 2) – 10 (Grasu – 3, I. Georgescu – 3, Johansson – 2, Irimescu, Szoke).
Eliminări definitive: Grasu (60), I. Georgescu (60).
Leave a Reply