Petre Apostol – CSM Ploiești.ro
Din postura de lideră mondială la categoria 52 kg, componenta secției de judo de la CSM Ploiești, Andreea Chițu, în vârstă de 27 de ani, abordează Campionatele Mondiale de la Astana (Kazahstan), programate să înceapă de luni (24 august).
În urma victoriei de la Jocurile Europene, Andreea Chițu a urcat pentru prima dată pe locul 1 în clasamentul Federației Internaționale de Judo la categoria 52 kg, acumulând 2630 de puncte, după ce pătrunsese în Top 10 mondial din februarie 2013. A detronat-o, astfel, pe Majlinda Kelmendi (Kosovo), care are 2600 de puncte, care ocupase cea mai înaltă poziție din ierarhia mondială din martie 2013! Kelmendi nu a participat la nicio competiție anul acesta, aflându-se în recuperare după o accidentare suferită în 2014.
De asemenea, Andreea Chițu este campioana europeană en-titre, competiție care anul acesta a fost reprezentată de concursul disputat în cadrul Jocurilor Europene de la Baku. Aceasta a fost a doua medalie de aur continentală câștigată, după cea din 2012, de la Chelyabinsk, în care a învins-o în finală pe favorita gazdelor, Natalia Kuziutina, una dintre rivalele la aur și la campionatele de la Astana din acest an.
De altfel, judoka de la CSM Ploiești a fost pe podium și la precedentele două ediții ale Campionatului European, fiind vicecampioană în 2013, la Budapesta (a pierdut cu Kuziutina, în finală), și medaliată cu bronz în 2014, la Paris.
La Campionatele Mondiale, Andreea Chițu s-a remarcat pentru prima oară la întrecerea senioarelor în 2011, câștigând medalia de bronz la ediția desfășurată în capitala Franței, Paris. A urmat apoi o clasare în afara podiumului, pe locul 5, la ediția organizată la Rio de Janeiro (Brazilia), în 2013, după care a obținut cea mai bună performanță a sa în cadrul competiției mondiale, ajungând până în finală în 2014 (Celyabinsk, Rusia), pierzând în luptă cu Majlinda Kelmendi.
Kelmendi și Chițu sunt, de altfel, mari favorite să reușească o reeditare a finalei precedente. Totuși, de menționat că Andreea Chițu nu a câștigat niciodată în cele cinci confruntări directe cu Majlinda Kelemendi. Acestea s-au întâlnit de trei ori în finală (Campionatele Mondiale Chelyabinsk – Rusia 2014, Grand Slam Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite 2014, Grand Prix Düsseldorf – Germania 2013), o dată în semifinale (IJF World Masters Tyumen – Rusia 2013) și o dată în sferturi (Cupa Mondială Roma – Italia 2011).
Anul acesta, Andreea Chițu a disputat 28 de meciuri, câștigând 21 dintre ele, având cel mai bun procentaj victorii/înfrângeri (75%) din carieră când a evoluat în peste zece partide de-a lungul unui sezon.
Tragerea la sorți a grupelor preliminare de la Campionatul Mondial de la Astana este programată pentru duminică, 23 august. Andreea Chițu va concura în cadrul categoriei 52 kg marți, 25 august.
Rezultatele Andreei Chițu din acest an:
Locul 1 – Jocurile Europene/Campionatele Europene, Baku (Azerbaidjan) – 25 iunie; European Open, Cluj (România) – 30 mai; Grand Prix, Zagreb (Croația) – 1 mai
Locul 2 – Grand Slam, Baku (Azerbaidjan) – 8 mai
Locul 3 – Grand Prix, Düsseldorf (Germania) – 20 februarie; European Open, Oberwart (Austria) – 14 februarie
Locul 5 – IJF World Masters, Rabat (Maroc) – 23 mai
Locul 7 – Grand Slam, Tyumen (Rusia) – 18 iulie
Foto: JudoInside.com
Leave a Reply