Ieri şi astăzi, Stadionul „Nicolae Dobrin”, din Piteşti, a găzduit Finala Campionatului Naţional de Atletism rezervat juniorilor categoria 1, competiţie la care au participat 260 de sporrtivi reprezentând 84 de cluburi din ţară.
Şi de această dată, sportivii de la CSM-CSŞ Ploieşti, pregătiţi de Augustin Iancu (antrenor coordonator), Robert Munteanu, Maria Andrei şi Florin Andrei, au avut performanţe notabile, ei reuşind să câştige şapte medalii, dintre care una de aur, patru de argint şi două de bronz.
La individual, medaliile au fost cucerite de elevii lui Augustin Iancu: Cristian Radu a obţinut argintul în probele de 400 metri (cu timpul 48.02 secunde) şi 200 metri (21.76 secunde), iar Ionuţ Peptea a intrat în posesia medaliei de bronz la „înălţime”, cu o săritură de 1.90 metri.
În concursul pe echipe, CSM-CSŞ Ploieşti a reuşit să adune patru medalii, cea mai strălucitoare, cea de aur, fiind a ştafetei de 4×100 metri băieţi, care a devenit Campioană a României cu timpul de 42.58 secunde. Echipa i-a avut în componenţă pe Bogdan Oprina, Costin Homiuc, Mihai Pîslaru şi Cristian Radu.
Vicecampioane ale României au devenit ştafetele de la 4×400 de metri, atât la fete, cât şi la băieţi. Fetele, în componenţa Emilia Dan-Zamfir, Sînziana Neacşu, Emilia Lăpău şi Andreea Neagu, au avut timpul de 4.05.75 minute, iar băieţii, în formula Andrei Năstăsache, Marian Secăreanu, Mihai Pîslaru, Cristian Radu, au reuşit timpul de 3.23.18 minute.
În fine, ultima medalie, de bronz, a fost obţinută de echipa a doua a CSM-CSŞ Ploieşti în proba de 4×400 metri băieţi, Radu Ciocănescu, Mihai Filote, David Năstase şi Alexandru Drăgoi realizând un timp de 3.32.07 minute.
În apropierea podiumului s-au mai aflat Gabriel Bitan – locul 4 la lungime cu 6.77 metri, Costin Homiuc – locul 4 la 200 metri cu 22.04 secunde şi locul 5 la 100 metri cu 11.07 secunde, ştafeta 4×100 metri băieţi (Andrei Năstăsache, David Năstase, Mihai Filote, Alexandru Drăgoi) – locul 4 cu 44.11 secunde, ştafeta 4×100 metri fete (Andreea Neagu, Emilia Lăpău, Sînziana Neacşu, Laura Radu) – locul 5 cu timpul de 51.92 secunde şi Mihai Pîslaru – locul 6 la 200 metri cu 22.26 secunde.
Mai trebuie menţionat faptul că mulţi dintre sportivii care au obţinut medalii sunt juniori categoriile 2 şi 3.
Leave a Reply