După performanţa de la minihandbal (locul al III-lea la turneul final de la Mediaş), micuţii juniori de la CSM Ploieşti au reuşit, în acest weekend, un nou rezultat spectaculos, echipa de juniori IV reuşind să devină vicecampioană naţională cu prilejul turneului final de la Reşiţa, desfăşurat de joi până astăzi.
Elevii lui Gheorghe Puia şi Bogdan Gherman au făcut parte din grupa preliminară A, din care s-au calificat de pe poziţia secundă, după 26-26 (12-15) cu LPS Târgu Jiu, 8-26 (4-10) cu LPS Vaslui şi 21-14 (11-6) cu CSŞ Făgăraş. Au urmat meciurile din grupa principală, ambele câştigate – 27-22 (10-15) cu LPS Bistriţa şi 20-17 (9-6) cu CSŞ Bacău – şi, aseară, semifinala cu CSŞ 2 Baia Mare, în care băieţii noştri s-au impus cu 22-21 (13-8).
În finala programată astăzi, de la ora 12.00, CSM Ploieşti a dat piept cu formaţia în faţa căreia pierduse la scor în prima fază a grupelor, LPS Vaslui, iar deznodământul a fost similar, cu menţiunea că Gheorghe Puia a decis să ruleze tot lotul de jucători în repriza secundă. Adversarii s-au impus cu 24-10 (10-7), dar delegaţia ploieşteană a depus o contestaţie vizând vârsta unuia dintre jucătorii adverşi, astfel că există posibilitatea ca Federaţia Română de Handbal să schimbe deznodământul finalei, la „masa verde”. „Nu aveam cum să câştigăm acest meci indiferent ce am fi făcut. Am despus acea contestaţie şi vom vedea ce se va întâmpla, însă eu sunt mândru de băieţii mei indiferent de decizia federaţiei. Sincer, nu mă aşteptam să facem un turneu atât de bun. Copiii s-au autodepăşit şi au arătat că ştiu handbal, deşi am fost echipa cu cea mai mică medie de înălţime dintre toate cele 16 prezente la Reşiţa. O echipă de mingicari, de roboţei cum îmi place mie să le spun, care a surprins pe toată lumea. Am avut o cumpănă în prima fază a grupelor, după acel egal din primul meci, dar ne-am calificat şi, apoi, am jucat din ce în ce mai bine. Îi felicit pe copii pentru evoluţia de la acest turneu, le mulţumesc celor care ne-au susţinut de-a lungul întregului sezon şi cred că toată lumea e mulţumită după un an cu două medalii”, a spus antrenorul principal Gheorghe Puia.
Colaboratorul lui, Bogdan Gherman, a precizat: „Sunt încântat că în primul an de antrenorat am reuşit aceste performanţe alături de Gheorghe Puia şi de copii. Sincer, la acest turneu am plecat la drum cu gândul să intrăm între primele opt echipe, dar am luat competiţia pas cu pas şi am văzut că se poate mai mult. Băieţii au fost extraordinari, au jucat cel mai bun handbal din acest sezon şi chiar au meritat această medalie. Mă înclin în faţa lor şi îi felicit pentru acest an excepţional. Totodată, vreau să le mulţumesc tuturor acelora care ne-au fost alături: conducerea clubului, colegi şi părinţi”.
În cadrul turneului final de la Reşiţa s-au acordat şi premii individuale, două dintre acestea revenindu-le jucătorilor de la CSM Ploieşti: Andrei Anghelescu a fost declarat cea mai bună extremă stânga, iar Marian Pleşa a fost considerat cel mai bun apărător.
Lotul de jucători folosit de Gheorghe Puia şi Bogdan Gherman a fost următorul: Oprea Fabian, Mitrică David, Mihail Ion, Pleşa Marian, Mereu Flaviu, Moldoveanu Eric, Ilie Alexandru, Herghelegiu Gabriel, Anghelescu Andrei, Luca Radu, Gheorghe Cristian, Iorga Mihai, Ghiţă Alexandru şi Niculaie Bogdan. Trei dintre aceştia au câştigat medalii atât la minihandbal, cât şi la juniori IV: Eric Moldoveanu, Bogdan Niculaie şi Alexandru Ilie.
Leave a Reply