Handbaliştii de la CSM Ploieşti au făcut spectacol, astăzi, la ultimul meci jucat în Divizia A, în compania formaţiei LPS Piatra Neamţ. Elevii cuplului Ion Nicolae – Dragoş Dobrescu au câştigat fără emoţii, scor 39-23 (21-10), partida cu oaspeţii moldoveni, alegând, în multe momente, să-şi distreze suporterii prin câteva combinaţii de mare efect, „aerienele” fiind la modă, în această după-amiază, în Sala „Olimpia”.
Jocul a fost echilibrat doar în primele minute, mergându-se „cap la cap” până la 3-3 (5), după care o serie de opt goluri ploieştene a lămurit cine este şeful pe parchet: 11-3 (minutul 16). Diferenţa a crescut constant şi în continuare, „de vină” fiind în principal tânărul Hodorogea, care a reuşit cinci goluri pe contraatac după intercepţii „de manual”, dar şi nou-intratul Hoinaru, care a înscris de patru ori în mai puţin de un sfert de oră. Apărarea a mers, şi ea, bine, aşa că la pauză era 21-10, scor ce anunţa spectacol în partea secundă.
Iar în repriza a doua chiar a fost handbal „la liber”: goluri multe, vreo 3-4 „aeriene” ale CSM-ului, parade spectaculoase ale portarilor Rotaru, respectiv Calistru şi o diferenţă ce a crescut pe tabelă până la un maxim de 20 de goluri (35-15, în minutul 52 şi 36-16, în minutul 53). La CSM Ploieşti a intrat chiar şi accidentatul Bogdan Năstase, care a încercat să transforme singura aruncare de la „7 metri” a echipei sale în acest meci, însă şutul s-a dus mult peste poartă. S-a încheiat 39-23, iar după ultimul fluier dopurile sticlelor de şampanie au zburat prin aer, handbaliştii „stropind” astfel o promovare pe care, prin bilanţul aproape perfect – 25 de victorii şi o singură înfrângere – au făcut-o să pară „floare la ureche”.
Mai trebuie spus că, înaintea partidei, conducerea clubului CSM Ploieşti i-a premiat pe boxerii care au obţinut rezultate remarcabile în ultima vreme – vicecampionul european de juniori Alberto Biro (75 kg), respectiv „aurul” şi „argintul” de la Cupa României pentru cadeţi, Toni Bogdan Ioniţă şi Alexandru Cotigă -, cei trei primind genţi cu echipament sportiv.
CSM Ploieşti – LPS Piatra Neamţ 39-23 (21-10)
Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 300.
CSM Ploieşti: M. Dumitru -Tărîţă (2 goluri), Botezatu (4), D. Sava, Gh. Roman (3), Zamfir (2), Hodorogea (9). Au mai jucat: D. Rotaru – Turcu (2), Hoinaru (6), Budui (4), Cârstea (2), Stăncioiu (3), Mihoci (1), Macovei (1), B. Năstase. Director tehnic: Ion Nicolae. Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.
LPS Piatra Neamţ: Popa – Barbălată, Bursuc (3 goluri), Bărbulescu (1), Usturoi (1), Ciocoiu, Bustihan (1). Au mai evoluat: Calistru – Dascălu (1), Bibirig (3, 1 din „7 metri”), Balcanu (6), Chirilă (5, 1 din „7 metri”), Lascovici (2). Antrenor: Stelian Bursuc.
Arbitri: Attila Albert şi Marius Costin (Covasna).
Statisticile partidei
Aruncări „7 metri”: 1/1 ratată – 2/0ratate.
Eliminări „2 minute”: 3 (Roman, Macovei, Cârstea) – 1 (Bibirig).
Leave a Reply