Eşec sever la Zalău şi fetele încheie sezonul pe 8!

Handbalistele pregătite de Goran Kurtes au încheiat campionatul 2014-2015 suferind cea mai categorică înfrângere din această ediţie, 19-37 (8-18), în al doilea meci al duelului cu HC Zalău pentru locul al 7-lea al clasamentului final. A fost un eşec sever înregistrat în această după-amiază pe terenul echipei lui Gheorghe Tadici, dar explicabil în oarecare măsură prin numeroasele absenţe din lot, tehnicianul având la dispoziţie doar zece jucătoare, dintre care doi portari, cinci extreme, doi pivoţi şi o singură handbalistă „de meserie” la linia de „9 metri”. Fără Daciana Balaban, Alla Sheiko, Ana Toth şi Loredana Gărăcel (accidentate), plus Oana Ionescu şi Sanja Vlaskalic, puse recent pe liber, CSM Ploieşti nu a putut face faţă nici în meciul al doilea echipei lui Gheorghe Tadici, care a jucat la capacitate maximă pentru a-şi asigura poziţia a 7-a a ierarhiei finale din Liga Naţională feminină.

Gazdele au condus cu 3-0 şi 5-1, Claudia Constantinescu, marcatoare a patru goluri, forţându-l pe Goran Kurtes să solicite time-out încă din minutul 7. Au urmat alte şapte minute mai echilibrate, dar, de la 8-4 (minutul 14), Zalăul a accelerat din nou şi s-a dus la 12-5 şi, apoi, 15-6 (minutul 25). Din nou time-out al băncii tehnice ploieştene, dar din nou fără prea mare efect, pentru că diferenţa a ajuns la zece goluri, 16-6 şi 18-8, la pauză.

Partea secundă a respectat aceleaşi coordonate, ecartul de pe tabelă crescând constant, mai ales că ploieştencele au ratat şi două aruncări de la „7 metri” în primele minute după reluare, iar eliminările – patru de „2 minute” plus o descalificare, la Şerban, pentru fault la Maior Paşca pe un contraatac al Zalăului – au cântărit, şi ele, foarte mult în economia reprizei. A fost 24-11 (minutul 42), 30-14 (minutul 51) şi, la final, un 37-19 care nu necesită prea multe comentarii.

CSM Ploieşti încheie, aşadar, sezonul pe locul al 8-lea al clasamentului, rezultatele din play-off neputând să şteargă cu buretele un campionat în care echipa a fost în progres clar faţă de ediţia anterioară, măcar dacă ţinem cont că nu a mai trecut prin emoţiile retrogradării.

 

HC Zalău – CSM Ploieşti 37-19 (18-8)

HC Zalău: Cheţa, Inculeţ, Ad. Mureşan – Constantinescu (9 goluri), D. Puiu (7), Maior Paşca (7), Lazăr (4), Bardac (2), Cicic (2), Ciunt (2), Ţurcaş (1), Ciuciulete (1), Varga (1), Rob, Pop. Antrenor: Gheorghe Tadici.

CSM Ploieşti: E. Şerban, A. Dumitru – Ad. Vasilescu (5 goluri), Burtea Shutska (4), Ana Gherman (3), C. Preda (3), I. Dinu (2), R. Ştefan (2), Chiricuţă, Dincu. Antrenor: Goran Kurtes.

Arbitri: Ionuţ Velişcă şi Cristinel Vlad (Buzău).

Observator FRH: George Beldiman (Arad).

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 2/1 ratată – 7/3 ratate.

Eliminări „2 minute”: 2 (Cicic, Constantinescu) – 4 (Burtea Shutska – 2, Ana Gherman – 2)

Eliminare directă: E. Şerban (minutul 52).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.