Echipa de junioare II a clubului nostru, pregătită de Daniel Gheorghe, a reuşit, în weekend, să-şi asigure prezenţa la turneul final al campionatului de profil, după ce a câştigat Grupa D semifinală, desfăşurată la Bucureşti. A fost o grupă cu o ousideră clară, CSŞ Făgăraş, care a pierdut în faţa celorlalte trei combatante – CSM Ploieşti, ACS Şc. 181 SSP Bucureşti şi CSŞ Viitorul Cluj – şi meciuri tensionate între cele trei favorite, care s-au luptat pentru două locuri în turneul final.
Elevele lui Daniel Gheorghe au pierdut la două goluri în debutul turneului în faţa gazdelor de la ACS Şc. 181 Bucureşti, 19-21, apoi CSŞ Viitorul Cluj s-a impus la un gol în disputa cu bucureştencele (27-26), aşa că fetele noastre au avut şansa calificării dacă se impuneau la minim două goluri în ultima partidă, cu Viitorul. Şi au făcut un meci mare în faţa clujencelor, desprinzându-se rapid şi conducând permanent la 5-6 goluri, succesul la patru goluri consemnat la final, 25-21, asigurându-le prima poziţie a clasamentului grupei. Pentru departajarea celor trei echipe s-a alcătuit o ierarhie în trei, ACS Şc. 181 SSP Bucureşti calificându-se alături de CSM Ploieşti graţie unui singur gol.
Turneul final al junioarelor II va avea loc în perioada 3-7 iunie, nefiind, încă, stabilită gazda competiţiei.
Lotul de jucătoare folosit de Daniel Gheorghe în turneul de la Bucureşti a fost următorul: Radu Georgiana şi Mititelu Cristina (portari); Ivan Laura, Vacariu Ana-Maria, Mihaiu Iulia, Popescu Teodora, Vulpe Diana, Mocanu Alexandra, Ionescu Bianca, Şerban Anisa, State Andra, Năstase Mihaela, Gros Ana-Maria, Neagu Sadia, Bodo Ingrid, Pârvu Andreea, Mihart Andreea (jucătoare de câmp).
Rezultate Grupa D semifinală
ACS Şc. 181 SSP Bucureşti – CSM Ploieşti 21-19 (11-10)
CSŞ Viitorul Cluj – CSŞ Făgăraş 34-19 (20-8)
CSM Ploieşti – CSŞ Făgăraş 29-14 (13-5)
ACS Şc. 181 SSP Bucureşti – CSŞ Viitorul Cluj 26-27 (12-15)
CSŞ Viitorul Cluj – CSM Ploieşti 21-25 (8-13)
CSŞ Făgăraş – ACS Şc. 181 SSP Bucureşti 20-31 (6-14)
Clasament
1. CSM Ploieşti (6 puncte, golaveraj 73-56)
2. ACS Şc. 181 SSP Bucureşti (6 puncte, golaveraj 78-66)
3. CSŞ Viitorul Cluj (6 puncte, golaveraj 82-70)
4. CSŞ Făgăraş (0 puncte, golaveraj 53-94)
Leave a Reply