Handbalistele de la CSM Ploieşti nu au reuşit să producă surpriza şi au cedat şi în cel de-al doilea meci al duelului cu SCM Craiova, de data aceasta în deplasare, cu 23-17 (13-9). Partida de astăzi le-a avut pe gazde la conducere din primul până în ultimul minut, fetele noastre reuşind doar să egaleze o dată „la 2”, în minutul 9, şi să vină la două goluri cu patru minute înainte de final (19-17), determinându-l pe antrenorul Aurelian Roşca să solicite time-out.
Ca şi la Ploieşti, s-au marcat goluri puţine, debutul fiind anevoios de ambele părţi: 2-0 în minutul 7, apoi 2-2 în minutul 9. SCM-ul s-a desprins la trei goluri (5-2 şi 7-4 – minutul 19), apoi chiar la cinci: 9-4 şi 10-5 (minutul 22). CSM-ul a avut o scurtă revenire, 10-7 (minutul 23), dar a intrat la pauză cu dezavantaj de patru goluri: 13-9.
Primele minute ale reprizei secunde păreau să fi decis învingătoarea, oltencele având şase goluri avans în minutul 39 – 16-10 – dar elevele lui Goran Kurtes nu renunţaseră la luptă şi, după ce au venit la 17-14 (minutul 47), au strâns şi mai mult scorul cu cinci minute înainte de final, când tabela arăta 19-17. Aşa cum menţionam în debutul cronicii, antrenorul SCM-ului, Aurelian Roşca, a solicitat time-out şi a reuşit să-şi trezească elevele, astfel că finalul a adus patru goluri consecutive ale gazdelor şi tabela s-a fixat, la final, la 23-17.
CSM Ploieşti pierde, aşadar, cu 2-0 duelul cu SCM Craiova şi va juca pentru locurile 7-8 cu HC Zalău, formaţie care a cedat cu acelaşi scor duelul cu HC Dunărea Brăila. Primul meci cu echipa lui Gheorghe Tadici se va juca joi, la Ploieşti (ora urmează să fie stabilită), iar celelalte două se vor disputa la Zalău, pe 26 şi 28 mai.
Foto: www.sportuldoljean.ro
SCM Craiova – CSM Ploieşti 23-17 (13-9)
SCM Craiova: I. Munteanu – Tiron (5 goluri), Eidem (4), Tănăsie (4), Apipie (3), Florica (2), Cioaric (2), Ianaşi (1), Zamfirescu (1), Georgescu, A. Amariei, C. Tomescu. Antrenor: Aurelian Roşca.
CSM Ploieşti: E. Şerban, A. Dumitru – Shutska (6), Toth (3), I. Dinu (2), C. Preda (2), Ad. Vasilescu (2), R. Ştefan (1), Chiricuţă (1), A. Dincu. Antrenor: Goran Kurtes.
Leave a Reply