Micile voleibaliste pregătite de către Robert Tvardochlib au terminat pe locul doi în turneul semifinal al Campionatului Naţional de Minivolei (jucătoare născute în anul 2002 sau mai mici), găzduit, la finalul acestei săptămâni, de sala Colegiului Naţional Vasile Alecsandri din Bacău. Alături de CSM Ploieşti, la acest turneu au mai participat CSŞ Unirea Iaşi, LPS Suceava şi CSŞ Bacău, doar prima clasată mergînd în faza finală.
CSM Ploieşti a început competiţia cu o victorie obţinută, sâmbătă dimineaţă, în faţa formaţiei CSŞ Unirea Iaşi, scor 3:1 (25:14, 18:25, 25:13, 25:18), pentru ca, seara, să rateze, dramatic, un al doilea succes, în întâlnirea cu LPS Suceava, pierdută, la capătul a 98 de minute de joc, cu 2:3 (25:14, 22:25, 14:25, 25:23, 12:25). Duminică dimineaţă, ploieştencele au cedat clar în partida cu CSŞ Bacău, 0:3 (9:25, 7:25, 17:25), formaţia gazdă, aflată la cel de-al treila an consecutiv în care forţează, cu acelaşi nucleu de jucătoare, calificarea în faza finală fiind, de departe, cea mai valoroasă competiţiei.
Cu un total de patru puncte, CSM Ploieşti a terminat pe locul doi, după CSŞ Bacău (9 puncte), dar devansându-le pe CSŞ Unirea Iaşi (3 puncte) şi LPS Suceava (2 puncte). O performanţă meritorie, ţinând cont de „tinereţea” secţiei de volei a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, activată în urmă cu exact un an.
La Bacău, lotul formaţiei ploieştene a fost alcătuit din Irina Sârbu, Maria Negoiţescu, Alexandra Ilie, Cristiana Săvulescu, Delia Stemate, Denisa Voicilă, Andra Apostolescu, Mara Vlaicu, Daria Popescu, Amalia Braşov, Miruna Nicolescu şi Alexandra Anton.
Leave a Reply