În perioada 27-29 martie, Sala Sporturilor din Focşani a găzduit Finala Campionatelor Naţionale de Judo rezervate juniorilor 3 „U16”, la care au participat peste 300 de sportivi reprezentând mai mult de 80 de cluburi din ţară.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au reuşit să obţină şase medalii, dintre care două de aur, două de argint şi două de bronz, plus un loc V. Iată care au fost performanţele sportivilor noştri:
– locul I şi campion naţional – Marius Colţ (-50 kg);
– locul I şi campioană naţională – Georgiana Tuţică (-44 kg);
– locul II şi vicecampion naţional – Paul Onofrei (Stanciu) (-46 kg);
– locul II şi vicecampioană naţională – Denisa Ristea (-36 kg);
– locul III – Antonio Minigote (-42 kg);
– locul III – Victor Vişan (-46 kg);
– locul V – Cristina Muşuroia (-63 kg).
Aur pentru băieţi, argint pentru fete, la „regiuni”
Duminică, a avut loc Finala Campionatului Naţionale pe echipe la juniori 3 „U16” la nivel de regiuni, sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti alcătuind trei echipe (două la masculin şi una la feminin) cu colegii din judeţele Argeş şi Dâmboviţa şi reprezentând Regiunea 3 Sud Muntenia.
La masculin, echipa 1 a câştigat titlul naţional după ce a trecut cu 6-1 de Regiunea 5 Vest (Arad, Hunedoara, Alba, Timiş, Caraş Severin), cu 5-2 în semifinală de Regiunea N-V (Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa) şi, în finală, cu 6-1 de echipa Regiunii 1 N-E Moldova (Bacău, Iaşi, Neamţ, Suceava). Locurile III au fost ocupate de Regiunea 2 S-E (Constanţa, Vrancea, Galaţi, Buzău) şi Regiunea 6 (Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa). Sportivii ploieştei componenţi ai echipei câştigătoare au fost Andrei Pîrloga, Marius Colţ, Ionuţ Constantin, Victor Vişan şi Paul Stanciu.
La feminin, echipa Regiunii 3 s-a clasat pe poziţia secundă, după ce a învins cu 5-2 echipa Regiunii 8 Bucureşti şi, în finală, a fost întrecută cu 6-1 de echipa Regiunii 6 N-V (Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa). Locurile III au fost ocupate de echipa Regiunii 8 Bucureşti şi de Regiunea 7 Centru (Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Mureş). Sportivele prahovene care au făcut parte din echipă au fost: Georgiana Tuţică, Ana Maria Vasile, Cristina Muşuroia, Codruţa Lungu şi Maria Petre.
Sportivii clubului nostru sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (antrenor coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.
Leave a Reply