Sâmbătă şi duminică, patru sportive din cadrul secţiei de gimnastică ritmică a clubului nostru – Cesima Nechifor, Denisa Stoian, Miruna Ciocârlan şi Sabina Enache – au participat la Turneul Internaţional Rumi & Albena, ediţia a XIX-a, ce a avut loc la Palatul Sporturilor şi Culturii din Varna, Bulgaria.
Primele trei au concurat sâmbătă şi au reuşit un bilanţ foarte bun, Denisa Stoian (foto 1), care se numără printre cele mai bune zece sportive din România pe anul 2014, a câştigat trofeul categoriei Pre-Juniors, intrând în posesia a nu mai puţin de patru medalii: trei de aur, la individual compus, exerciţiu fără obiect şi coardă, şi una de argint, la cerc, într-o competiţie la care au participat 23 de sportive. La Junioare, Cesima Nechifor a ocupat de cinci ori locul al IV-lea, la individual compus, coardă, cerc, minge şi măciuci, iar Miruna Ciocârlan, sportivă aflată la primul concurs internaţional la prejunioare, a avut o prezenţă promiţătoare.
Duminică, a fost rândul Sabinei Enache (foto 2) să concureze şi să câştige, ea reuşind să intre în posesia medaliei de aur la exerciţiul fără obiect.
La ediţia de anul acesta au participat gimnaste din Grecia, Austria, Elveţia, Moldova, Canada şi cluburile de prestigiu din Bulgaria, cum ar fi Levski Sofia, Impala Stara Zagora, Trakia Elit Plovdiv, Akro Ruse, Chernomoret Burgas şi Char DKS Varna. Concursul este organizat de Federaţia Bulgară de Gimnastică Ritmică, Municipalitatea Varna şi Clubul Sportiv Char DKS din frumosul oraş-port al Bulgariei, în memoria gimnastei Albena Petrova şi a antrenoarei acesteia, Rumiana Stefanova, victime ale unui tragic accident aviatic petrecut în anul 1978. Călătorind de la Sofia către Varşovia, pentru a participa la o competiţie, au murit atunci şi Julieta Shishmanova, antrenoarea triplei campioane mondiale Maria Gigova, şi gimnasta Valentina Kirilova. Un an mai târziu, în 1979, Clubul Sportiv Spartak Varna iniţiază acest turneu, iar din 1995 el a luat amploare internaţională, în organizarea Clubului Char DKS, din Varna.
Micuţele gimnaste de la CSM Ploieşti sunt pregătite de antrenorul coordonator Liliana Băescu şi antrenorul principal Simona Puiu, care sunt ajutate de coregraful Tatiana Dor.
Leave a Reply