Handbaliştii de la CSM Ploieşti au respectat calculele hârtiei şi au câştigat fără emoţii, astăzi, la prânz, partida disputată în deplasare, cu Cimentul Bicaz. A fost 38-20 (19-8) pentru elevii cuplului Ion Nicolae – Dragoş Dobrescu în faţa formaţiei de pe antepenultimul loc al clasamentul Seriei A a Diviziei A, de remarcat fiind faptul că desfăşurarea meciului a semănat cu cea din tur, când băieţii noştri se impuneau cu 41-21, după 18-8 la pauză.
CSM-ul a condus cu 2-0 în debut, a venit egalarea gazdelor „la 2”, după care s-a făcut 2-6, 4-6 şi, după un 6-0 pentru ploieşteni între minutele 8 şi 17, s-a ajuns la 4-12. A fost, apoi, 7-17 în minutul 27, pentru ca, la pauză, să se consemneze un maxim de 11 puncte: 8-19.
La reluare, tehnicienii CSM-ului au schimbat total echipa şi au rulat tot lotul, dar diferenţa a crescut constant, fiecare gol al gazdelor având drept replică două reuşite ploieştene. A fost 9-23 (minutul 35), 12-26 (40), 14-29 (45) şi 16-34 (54), diferenţa de 18 goluri păstrându-se, apoi, până la final: 20-38.
Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu au început meciul cu formula D. Rotaru – Tărîţă (3 goluri), Macovei (3), Turcu (4), Sava (2), Zamfir (3), Năstase (4), folosindu-i, pe parcurs, şi pe M. Dumitru – Cârstea (1), Botezatu, Stăncioiu (4), Hoinaru (5), Budui (6), Hodorogea (2) şi Mihoci (1).
Directorul tehnic Ion Nicolae a declarat despre partida disputată la Cheile Bicazului: „Am abordat meciul foarte serios, pentru că am fost puşi în gardă de faptul că adversarul câştigase cu Teleorman Alexandria, o formaţie de mijlocul clasamentului. Băieţii au jucat foarte bine, ne-am desprins repede şi am putut să rulăm tot lotul, pentru ca toată lumea care a făcut deplasarea să joace. Acum, urmează partida cu Buzăul, pe care trebuie să o câştigăm pentru că avem nevoie de un parcurs fără surprize ca să nu le oferim urmăritoarelor şansa să ne încurce în drumul spre Liga Naţională”.
Sâmbăta viitoare, de la ora 11.00, CSM Ploieşti va evolua în Sala Sporturilor „Olimpia” în compania formaţiei HC Buzău.
Leave a Reply