Echipa de minivolei merge la turneul semifinal!

Echipa de minivolei fete (născute 2002 sau mai mici) a încheiat prima fază a campionatului pe locul doi în Seria „D”, după cel de-al patrulea turneu, desfăşurat sâmbătă şi duminică, în sala „Leonard Doroftei” din Ploieşti. Jucătoarele pregătite de către Robert Tvardochlib au obţinut, astfel, calificarea în faza semifinală, un rezultat mulţumitor în condiţiile în care secţia de volei a CSM Ploieşti şi-a început activitatea abia anul trecut, aflându-se, astfel, la debutul absolut în competiţiile organizate de către Federaţia Română de Volei.

Şi la Ploieşti micile voleibaliste au repetat parcursul din primele trei turnee, bifând două succese şi un eşec. Sâmbătă, CSM Ploieşti a trecut fără emoţii de CTF Mihai I Bucureşti, scor 3:0 (25:8, 25:16, 25:7), câştigând, mai apoi, cu 3:1 (26:28, 25:2, 25:18, 25:8), întâlnirea cu CSM IOR 2 Bucureşti. Duminică, în derbiul grupei, CSM Ploieşti şi CSM 1 Bucureşti au dat naştere unui meci foarte frumos, echipa din Capitală impunându-se, în cele din urmă, cu scorul de 3:1 (28:30, 25:15, 25:10, 25:14).

Lotul formaţiei ploieştene este alcătuit din Alexandra Ilie, Cristiana Săvulescu, Irina Sârbu, Denisa Voicilă, Andra Apostolescu, Amalia Braşov, Delia Stemate, Maria Neicuţescu, Daria Popescu, Alexandra Ivan, Alexandra Anton, Maria Sersea, Miruna Nicolescu, Mara Nicolae, Mara Diţă, Yolanda Marcu, Mara Vlaicu şi Carla Panaete.

După turneul de la Ploieşti, ultimul din cadrul fazei preliminare a campionatului, configuraţia finală a clasamentului Seriei „D” a fost următoarea:

Clasament

                                                            T          C         C1       P          P1        SET     PCT.

1.         CSM 1 BUCUREŞTI               12        12        0          0          0          36:2     36

2.         CSM PLOIEŞTI                      12        8          0          0          4          26:14   24

3.         CTF MIHAI I                         12        4          0          0          8          13:26   12

4.         CSM IOR 2                           12        0          0          0          12          3:38     0       

T – meciuri disputate; C – meciuri câştigate cu 3:0 sau 3:1; C1 – meciuri câştigate cu 3:2; P – meciuri pierdute cu 3:2; P1 – meciuri pierdute cu 3:1 sau 3:0; Set – seturi câştigate/pierdute; Pct. – puncte.

Faza semifinală se va desfăşura în perioada 18-19 aprilie. Echipele calificate vor fi împărţite în serii de câtre patru formaţii, urmând să dispute un turneu simplu, la capătul căruia prima clasată va accede în faza finală a Diviziei Naţionale de Minivolei, ediţia 2014-2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published.