Călare pe situaţie: CSM Ploieşti – CSM Unirea Slobozia 25-20 (13-11)!

Handbalistele de la CSM Ploieşti sunt în grafic pentru calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale, după ce au câştigat astăzi cu 25-20 (13-11) partida cu CSM Unirea Slobozia. Diferenţa s-a conturat însă doar după pauză, pentru că, în prima repriză, oaspetele au ţinut ritmul şi au stat permanent aproape, reuşind chiar să conducă în două rânduri.

Meciul a debutat sub semnul echilibrului, dar şi cu ceva probleme pentru Goran Kurtes, pentru că Sanja Vlaskalic a adunat două eliminări în primele zece minute, iar Chiricuţă a ratat primul „7 metri” de care CSM-ul a beneficiat. Din fericire, Slobozia n-a ştiut să profite, „de vină” fiind şi Elena Şerban, care a avut câteva intervenţii inspirate, inclusiv la un „7 metri” executat cu boltă de Alina Moroianu, aşa că s-a mers „cap la cap” până la 6-6. Prima diferenţă de două goluri s-a consemnat în minutul 19 (8-6), când Dincu şi Ionescu au înscris încadrând un „7 metri” trimis în bară de Dăscălete şi l-au determinat pe antrenorul Liviu Paraschiv să solicite time-out. Şi a avut efect, pentru că Unirea a egalat „la 8” (minutul 22), apoi a rezistat până la 11-11, cu trei minute înainte de pauză. Ploieştencele au forţat desprinderea şi au reuşit să pună două goluri între ele şi adversare înaintea intrării la cabine, după un „7 metri” transformat de Sheiko şi un contraatac încheiat cu gol de Preda.

Debutul părţii secunde a anunţat repriza bună pe care avea să o facă între buturi Alina Ifrim, care a deschis seria de 7 intervenţii de după pauză cu un „7 metri” apărat la Dăscălete. Chiar dacă au jucat şi în dublă inferioritate numerică, fetele noastre au ştiut să gestioneze situaţia şi să-şi mărească treptat avantajul, care a crescut de la trei goluri (14-11, 16-13), până la un maxim de şase: 19-13, minutul 43. Cu Mari Gherman inspirată în atac, cu Oana Ionescu „zburând” pe contraatac şi cu doi portari care parcă au avut concurs de apărat aruncări de la „7 metri”, CSM Ploieşti le-a ţinut pe vizitatoare la distanţă până la finalul partidei, scorul consemnat după 60 de minute de jos, 25-20, reflectând diferenţa existentă astăzi între cele două echipe.

După succesul cu Unirea, elevele lui Goran Kurtes s-au distanţat la patru puncte de următoarea clasată, HCM Râmnicu Vâlcea, iar vineri, la Cluj (ora 15.00), vor avea şansa să mai elimine o echipă din cursa pentru play-off, în cazul în care se impun în faţa celor de la „U”-Alexandrion.

 

Altfel, înaintea partidei din Sala "Olimpia", cu sprijinul Winmarkt Ploieşti, componenţii echipei de handbal masculin a clubului le-au făcut o surpriză colegelor şi celorlalte reprezentante ale sexului frumos prezente în sală, oferindu-le flori cu prilejul zilei de 1 martie.

 

CSM Ploieşti – CSM Unirea Slobozia 25-20 (13-11)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 500.

CSM Ploieşti: Şerban (6 intervenţii, 2 de „7 metri”), Ifrim (9, 2 de „7 metri”) – Sheiko (6 goluri, 3 din „7 metri”), Ana Gherman (6), Toth (3), O. Ionescu (3), Dincu (2, 1 din „7 metri”), Shutska (1, 1 din „7 metri”), Chiricuţă (1), Balaban (1), C. Preda (1), Ad. Vasilescu (1), I. Dinu, Vlaskalic. Antrenor: Goran Kurtes.

CSM Unirea: Martin, A. Nica – Dăscălete (5 goluri, 3 din „7 metri”), Carabulea (4), Moroianu (3, 1 din „7 metri”), Gavrilă (3), Drăguţ (2), Pavăl (1), Stănciulescu (1, 1 din „7 metri”), Artean (1), Cr. Nica, Băcăoanu, Urse, Grigoraş, Drăgan, Simion. Antrenor: Liviu Paraschiv.

Arbitri: Anamaria Stoia (Bucureşti) şi Diana Florescu (Argeş).

Observator FRH: Doru Stamatoiu.

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 7/2 ratate (Chiricuţă, Dincu) – 11/6 ratate (Moroianu – 2, Dăscălete – 2, Stănciulescu, Gavrilă).

Eliminări „2 minute”: 9 (Vlaskalic – 2, Sheiko, O. Ionescu – 2, Ana Gherman – 2, I. Dinu, Toth) – 3 (Moroianu, Pavăl, Grigoraş).

Leave a Reply

Your email address will not be published.