După o pauză de aproape o lună, determinată de o acţiune a lotului de tineret al României, dar prelungită şi din cauza faptului că în runda anterioară au stat, handbaliştii de la CSM Ploieşti se întorc, mâine, la campionatul Diviziei A. Misiunea lor se anunţă destul de dificilă, pentru că vorbim despre o deplasare pe terenul liderului actual al Seriei A, Politehnica Iaşi, avantajat însă în clasament şi de faptul că are două meciuri în plus faţă de băieţii noştri. În runda trecută, moldovenii au pierdut pentru prima dată în acest sezon, 20-23 la HC Argeş, astfel încât CSM Ploieşti a rămas singura formaţie din serie cu victorii pe linie. De altfel, staff-ul tehnic ploieştean a urmărit la faţa locului partida de la Piteşti şi, chiar dacă, aşa cum se spune în sport, nu seamănă un meci cu altul, optimismul domneşte în tabăra noastră. „După ce am văzut şi ţinând cont de valoarea echipei noastre, suntem încrezători că puteam face un rezultat bun. Am făcut vizionare şi împreună cu băieţii şi, ţinând cont că Piteştiul i-a bătut chiar dacă a jucat mai slab decât împotriva noastră, avem motive să fim optimişti. Asta nu înseamnă că ne considerăm dinainte câştigători, pentru că ar fi o greşeală. Au şi eu jucători buni, Vulpe, care a marcat opt goluri la Piteşti, e unul dintre ei, aşa că va trebui să fim atenţi”, a declarat antrenorul principal Dragoş Dobrescu. În etapa a IV-a, CSM Ploieşti a câştigat la Piteşti cu 26-21 (14-11).
Principala noutate în tabăra CSM-ului este revenirea conducătorului de joc Andrei Macovei (foto), care s-a refăcut după ruptura musculară la gamba piciorului drept suferită la sfârşitul lunii septembrie, în meciul de pe teren propriu cu Teleorman Alexandria. „S-a antrenat normal alături de băieţi şi, chiar dacă nu este la 100% în acest moment, va fi alături de noi pentru că este un jucător foarte important pentru grup”, ne-a spus Dragoş Dobrescu. Toţi ceilalţi componenţi ai lotului sunt apţi şi vor face, astăzi, deplasarea spre Iaşi, unde este programat şi un antrenament de acomodare cu sala, începând cu ora 17.30.
Partida contând pentru etapa a IX a Seriei A a Diviziei A va avea loc mâine, de la ora 12.00, şi va putea fi urmărită şi de iubitorii handbalului din Ploieşti, întrucât va fi transmisă „în direct” de postul TVR 3. Ultimul meci oficial al CSM-ului a avut loc pe 18 octombrie, la Buzău, 27-18 (16-9) cu CS HC.
Leave a Reply