Junioarele III de la CSM Ploieşti au participat, la finalul săptămânii trecute, la Tulcea, la primul turneu din cadrul Grupei D, în care au fost repartizate alături de CSŞ Tulcea, CSŞ Medgidia şi CSŞ 1 Constanţa. Iniţial, din grupă mai făcea parte şi Activ CSO Plopeni, dar gruparea prahoveană s-a retras din competiţie, astfel că au rămas patru formaţii, toate urmând să se califice, astfel, la faza zonală.
Pentru jucătoarele antrenate de Robert Comendant, startul nu a fost unul fericit, CSM Ploieşti pierzând toate cele trei partide disputate în weekend – 25-26 (16-11) cu CSŞ Tulcea, 19-27 (6-15) cu CSŞ Medgidia şi 20-28 (10-15) cu CSŞ 1 Constanţa – însă tehnicianul spune că „în primul meci, cu Tulcea, am condus chiar şi la şapte goluri în repriza a doua, dar apoi am jucat numai în trei şi în patru pentru că, probabil, gazdele trebuiau să câştige. Ţinând cont de faptul că din această grupă se califică toate cele patru echipe, am decis, apoi, să folosesc toate jucătoarele din lot în celelalte meciuri. În plus, am avut şi ceva probleme medicale cu câteva dintre jucătoarele de bază, patru dintre ele evoluând foarte puţin din acest motiv. Oricum, e o grupă foarte echilibrată, în care oricine poate bate pe oricine, veţi vedea în turneele următoare”.
Clasamentul după primul turneu arată astfel: 1. CSŞ Tulcea 9 puncte; 2. CSŞ 1 Constanţa 6 puncte; 3. CSŞ Medgidia 3 puncte; 4. CSM Ploieşti 0 puncte. Programul următoarelor turnee este următorul: 21-13 noiembrie la Constanţa, 20-22 februarie la Medgidia şi 27-29 martie la Ploieşti.
Lotul de jucătoare folosit la Tulcea: Marcu Alexandra, Dumitru Daria şi Grigore Laura (portari); Geangu Alexandra, Gheorghe Ştefania, Marcoci Emilia, Dinu Andreea, Neagu Sadia, Ilie Maria, Anton Andreea, Bâră Diana, Stan Diana, Iordache Maria, Dan Zamfir Emilia, Dragnea Isabela, Zecheru Bianca Andreea.
Leave a Reply