Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a iniţiat programul „Eleganţă, sport şi performanţă prin gimnastica ritmică”, ce se deruleaza în cadrul proiectului „Pierre de Coubertin”, finanţat de Ministerul Tineretului si Sportului, iar Ploieştiul va fi unul dintre cele şase centre din ţară implicate în această acţiune. Mai exact, oraşul nostru, prin clubul CSM Ploieşti, va fi unul dintre cele şase centre zonale din România care se vor ocupa de acest proiect ce are ca scop descoperirea unor tinere talente pentru gimnastica ritmică. Alegerea s-a făcut pe baza rezultatelor obţinute în ultimii ani de cele 19 cluburi afiliate de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, atât la competiţiile naţionale, cât şi la cele internaţionale. Alături de Ploieşti, au mai fost desemnate Aradul, Baia Mare, Bucureştiul, Constanţa şi Iaşiul.
Mai multe detalii despre acest program găsiţi aici
Leave a Reply