CSM Ploieşti s-a despărţit de Claudiu Subţirică şi Alexandra Iovănescu, sportivi care au evoluat în ultimele sezoane pentru cele două echipe de handbal ale clubului, cea masculină, respectiv cea feminină. Cei doi, care formează un cuplu în afara terenului, se întorc, practic, acasă, la Constanţa, Claudiu primind o ofertă de a juca în Liga Naţională, pentru campioana HCM, iar Alexandra aflându-se în negocieri cu Neptun, unde şi-ar face revenirea după o operaţie complicată, de cartilaj, la genunchiul drept.
Claudiu Subţirică (născut pe 23 iulie 1993) evoluează pe postul de extremă dreaptă şi a fost lansat în handbal de CSŞ 1 Constanţa, cu care a şi fost campion naţional la juniori II, în 2010, avându-l drept antrenor pe Dumitru Muşi. A venit la CSM Ploieşti în 2012, iar acum merge la HCM Constanţa sub formă de împrumut.
Alexandra Georgiana Iovănescu (născută pe 8 decembrie 1987) joacă pe postul de pivot şi a devenit liberă de contract după ce şi-a reziliat amiabil acordul cu CSM Ploieşti.
Leave a Reply