Lacrimi şi sudoare pentru prima victorie a sezonului

Şapte etape au fost nevoite să aştepte handbalistele pregătite de Gheorghe Covaciu până la prima victorie a sezonului, care a venit, în sfârşit, astăzi, în faţa Zalăului lui Tadici. A fost un succes clar, 22-18 (11-7), conturat după o evoluţie solidă în special în defensivă, arma folosită de adversare în obţinerea rezultatelor din ultimii ani fiind folosită eficient de Iryna Shutska şi colegele ei.

Agresivitatea celor două apărări a adus goluri puţine pe tabela de marcaj, încă din primele minute fiind evident că iubitorii handbalului spectacol nu au nimerit în locul potrivit. CSM-ul s-a desprins în debut la 4-1 (minutul 9), dar Tadici a cerut time-out, iar oaspetele au echilibrat rapid disputa, venind la 4-3. Pe contraatac, Shutska a făcut 6-3 şi lucrurile curgeau bine pentru ploieştence, dar, pe o contră a zălăuancelor, Elena Şerban a părăsit poarta pentru a o bloca pe Trif şi s-a ales cu o eliminare directă, conform noilor prevederi regulamentare. S-a făcut 6-5, Covaciu a cerut, la rându-i, time-out (minutul 22), iar următoarele şase minute au adus un recital al CSM-ului, cu patru goluri consecutive facilitate şi de cele trei eliminări primite aproape simultan de vizitatoare, una dintre acestea la banca tehnică, evident pentru protestele lui Tadici. A fost 11-7 la pauză, iar prima victorie a sezonului deja se contura.

După reluare, de la 11-8, Shutska, Preda şi Balaban au dus scorul la 14-8 (minutul 34), dar uşoara relaxare ce a intervenit a readus Zalăul în meci. O secetă ofensivă de şase minute a ploieştencelor, coroborată cu patru goluri ale oaspetelor, a strâns scorul la 15-13, iar Gheorghe Covaciu a pus din nou cartonaşul de time-out pe masa arbitrilor. Decizia şi-a văzut efectul în minutele următoare, în care CSM-ul a zburdat pe teren şi a reuşit un 6-0 care a lămurit soarta partidei şi l-a făcut pe Tadici să părăsească sala.

Ultimele zece minute aproape că n-au mai contat, euforia din jocul gazdelor aducând şi decizii mai puţin inspirate, aşa că, la final, diferenţa de pe tabelă a fost de doar patru goluri: 22-18. Urmează, joi, deplasarea de la Slobozia, în care obiectivul este acelaşi: trei puncte pentru mai multă linişte în perioada de pauză oferită de acţiunea lotului naţional al României.

 

CSM Ploieşti – HC Zalău 22-18 (11-7)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 500.

CSM Ploieşti: E. Şerban (3 intervenţii) – Dincu (1 gol), Sheiko, Vlaskalic (4), Shutska (5), Roman (6, 4 din „7 metri”), Ionescu (3). Au mai jucat: Ifrim (7 intervenţii), G. Cristescu (1) – Ana Gherman (1), I. Dinu, Balaban (1), Preda (1), R. Ştefan. Antrenor: Gheorghe Covaciu.

HC Zalău: Cheţa – Trif (3), Ciunt, Rob (5, 1 din „7 metri”), Ciuciulete (1), Pintea (2), Bardac (1). Au mai evoluat: Inculeţ – Puiu (6, 5 din „7 metri”), Cârligeanu, Maior-Paşca. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Arbitri: Ionuţ Barbu şi Adrian Manafu (Bucureşti).

Observator FRH: Gheorghe Antonescu (Argeş).

 

Statistica meciului:

Aruncări de la „7 metri”: 4/4 transformate – 8/6 transformate.

Eliminări „2 minute”: 6 (Ana Gherman, Vlaskalic – 2, Sheiko, Ionescu, Roman) – 7 (Pintea, Ciunt – 2, Rob – 2, Trif, Ciuciulete).

Cartonaş roşu: E. Şerban (22).

Leave a Reply

Your email address will not be published.