CSM Ploieşti a ajuns la un acord cu jucătoarea Sanja Vlaskalic (31 ani), care poate evolua pe orice poziţie la linia de 9 metri. În vârstă de 31 de ani, pe care i-a împlinit chiar în această săptămână, pe 14 iulie, Vlaskalic vine după un sezon petrecut în ţara natală, la ZRK Vojvodina, unde a fost cea mai bună marcatoare a echipei şi, totodată, a 8-a marcatoare a campionatului. Are însă o bogată experienţă în handbalul european, trecând, de-a lungul carierei, pe la Steaua Roşie Belgrad, Dornbirn Schorren (Austria), Holbaek (Danemarca), Marina Park Santander şi Salud Tenerife (ambele Spania), Juventa Mihalovce (Slovacia), CB Ribarroja Valencia, CB Urbacasa Monovar (ambele Spania) şi ZORK Jagodina (Serbia).
Vlaskalic (1.78 m, 64 kg) a ajuns miercuri seară în România, iar în această dimineaţă a efectuat vizita medicală, după care a ajuns în cantonamentul echipei, de la Predeal.
Vlaskalic este al 5-lea transfer realizat de CSM Ploieşti în această vară, după ucrainencele Iryna Shutska (CSM Bucureşti) şi Alla Sheiko (Neptun Constanţa) şi româncele Clara Vădineanu (HCM Râmnicu Vâlcea) şi Oana Ionescu (Neptun Constanţa).
Leave a Reply